Premiere la Târgul Meşterilor Populari - De la opincă la fântâni sculptate
Peste 120 de meşteri populari din toate colţurile României, dar şi din Ungaria s-au adunat în Parcul Nicoale Bălcescu, la cea de-a XXI-a ediţie a celui mai aşteptat târg din an. Preţuri diverse, meşteşug desăvârşit şi explozie de culoare sunt cuvintele care definesc târgul din acest an. O premieră în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a fost prezenţa meşterilor opincari, care s-au bucurat de aprecierea orădenilor. Două zile, patruzeci de ani de meserie, pasiune şi un mediu de lucru riscant. Aşa s-ar putea descrie, în câteva cuvinte, naşterea unei singure perechi de opinci.
„De la 14 ani am învăţat meteşugul acesta şi de 40 de ani în practic", a spus meşterul Ioan Trifuţ. A venit tocmai din Alba Iulia şi se bucură că orădenii l-au primit cu drag. „A cumpărat lumea, să ştiţi. Cine a luat opinci de la mine ieri, a venit astăzi să-mi arate cum le poartă", ne-a spus Trifuţ. Îi pare rău că n-a avut băieţi, să-i înveţe meşteşugul. Pentru fete e o muncă grea şi e riscantă. „Soluţiile pe care le folosesc, adezivii sunt foarte toxici. Lucrezi şi ameţeşti de la miros. Opincile se fac cu pasiune, altfel nu rezişti", povesteşte bărbatul. Fiecare perche de încălţări se execută manual şi se lucrează, în medie, două zile pentru două opinci. De vândut le vinde în funcţie de mărime. O pereche pentru copii costă 65 de lei, iar pentru adulţi preţul începe de la 90 de lei.
„Au fost oameni care m-au întrebat dacă glumesc. Am crezut că s-au speriat de tarif, dar erau surprinşi că vând atât de ieftin", ne şopteşte nevasta meşterului.
Laviţă şi fântâniţe
Printre tarabele pline, în zona centrală a parcului, o poieniţă împodobită cu scuplturi îndeamna orădenii să-şi oprească pasul. O fântâna îşi mişca uşor cumpăna, iar acvila romană trona lângă o laviţă care te îmbia să te aşezi la umbră şi să priveşti ciobanul cum îşi paşte mioarele. N-a fost o scenă dintr-o carte de poveşti, ci o adevărată expoziţie de cioplituri, în aer liber, toate semnate de bihoreanul Radu Lazăr.
„E prima dată când vin la târg. Ştiţi, eu sunt autodidact, de aceea m-au primit mai greu", glumeşte meşterul din Ceica.
„Eu am fost artist în sufletul meu de când mă ştiu. După ce m-am însurat, n-am mai putut să-mi exprim arta, decât cioplind în lemn", spune meşterul. A fost o pasiune pe care şi-a dezvoltat-o în ultimii şase ani.
„Aveam o afacere, un han, care nu mergea bine. Ciopleam din pasiue până când azi un prieten, mâine o cunoştinţă au început să-mi facă şi comenzi. Acum am mai multe comenzi decât timpul necesar să le onorez pe toate", a povestit Radu Lazăr.
E mulţumit că a venit la târg, căci orădenii au început să-l caute, iar sculpturile sale de lemn s-au împuţinat în fiecare oră. Şi dacă tot s-au arătat deschişi spre idei şi meşteşuguri noi, orădenii care au trecut pragul târgului au fost răsplătiţi de organizatori cu un regal folcloric. Cele mai renumite ansambluri bihorene au făcut parcul să vibreze în fiecare seară iar spectatorii au aplaudat din faţa scenei sau de la mesele umbroase, unde au ales să-şi astâmpere foamea şi setea, cu un mic şi o bere rece.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.