Sala Mare a Primăriei Oradea a fost miercuri, de la ora 17.00, gazda unei noi conferinţe susţinute de lectorul Mihai Maci. Evenimentul şi-a propus să trateze forma particulară de comunism din România şi să explice de ce există atât de mulţi nostalgici ai comunismului, dacă el a fost, aşa cum este scris şi în Raportul Tismăneanu, ilegitim şi criminal.

Organizată de Academia Civică Bihor şi Primăria Municipiului Oradea, conferinţa "Depre comunismul românesc", a pornit de la întrebarea actuală, de ce spun părinţii şi bunicii noştri că era mai bine pe timpul lui Ceauşescu, deşi cunoaştem cu toţii, şi ei poate şi mai bine decât noi, ororile comunismului. "Întrebarea se justifică în primul rând pentru că avem datoria ca înainte de a-i judeca să încecăm să-i înţelegem. Se mai justifică un astfel de demers şi prin faptul că noi, cei de astăzi, suntem purtătorii acelui timp, acelor lucruri. Că ne mişcăm într-o geometrie decupată de comunism, ceea ce face ca în fiecare dintre noi să fie o doză de comunism rezidual", a explicat, încă de la începutul conferinţei, filosoful Mihai Maci.

Cum a fost normalizată anormalitatea supremă

O altă întrebare importantă, care ar trebui pusă, dacă ne raportăm la istorie, este "cum anume s-a întâmplat ca ceva ce la început a fost perceput ca anormalitate supremă să devină normalitatea noastră de zi cu zi". În istoria României, acest proces a ţinut între 20 şi 30 de ani. "A spune că ceea ce s-a întâmplat în comunism, asemeni Şoah-ului, este doar mărturia unui rău pur care se obiectivează adeseori în istorie, nu mulţumeşte pe nimeni. Procesul este dificil de explicat, dar putem evidenţia câteva repere. Primul se referă la violenţa cu care comunismul s-a suprapus lumii noastre. Una pe care tinerii de astăzi nu o pot înţelege la adevărata ei dimensiune. Horia Roman Patapievici îmi povestea despre violenţa pe care a simţit-o atunci când tatăl lui a avut de suferit, iar eu îmi amintesc că în satul în care am copilărit cele mai interesante poveşti erau cele pe care le spuneau părinţii sau bunicii care luptaseră în Al Doilea Război Mondial. Tatăl meu îmi spunea însă acasă să nu vorbesc despre aceste lucruri la şcoală pentru că ele nu existau, oficial, comuniştii stabiliseră că războiul a început la 23 august. Blaga Mihoc îmi povestea că despre cineva care era ridicat de securitate nu se mai vorbea, nici măcar în familie, d'apoi în cercurile de prieteni. Era ca şi cum murise. Oamenii au rămas perplecşi, fără reacţie în faţa violenţei cu care a fost impus comunismul. Se aşezau la coadă şi apoi se îndrebau: Ce se dă? Acest ce se dă? arăta o dimensiune importantă a comunismului, şi anume că ceea ce era un drept al tău "ţi se dădea" ca şi cum ar fi fost un favor", a povestit Mihai Maci.

 

Despre om şi lighioană într-o lume artificială

Fără nicio explicaţie, fără a li se da dreptul de a alege, românii au fost violent luaţi de la ţară şi aduşi la oraş. "Ne-am trezit brusc cu nişte mari oraşe, construite peste noapte. Oamenii stăteau unii lângă alţii în blocurile cutii de chibrituri fără să se cunoască. Şi astăzi şi pe mine, şi pe dumneavoastră, ne desparte de vecini doar un perete, dar, vorba lui Platon, nu ştim dacă pe cealaltă parte este un om sau o lighioană. Nu a existat exerciţiul simplu al medierii. Acestea sunt însă doar nuanţe, realitatea este că România era, la venirea comunismului, profund săracă. Familiile cu copii, două-trei, se înghesuiau într-o casă de chirpici cu două camere, pe tot parcursul iernii, iar când statul le-a dat o garsonieră confort II, într-un bloc cutie de chibrituri, la oraş, pentru ei asta a fost un adevărat paradis. Pentru români, prosperitatea comunismului de la început era ceva ce nu mai fusese niciodată. Asta cred eu că îi face pe oamenii de astăzi să nu ştie cum să se mai raporteze la acel timp. Problema modernizării ţării, raportată la acel timp, este una reală. Ceea ce ştim noi despre bunăstarea României din perioada interbelică, se referă doar la o minoritate. Cei mai mulţi dintre oameni trăiau într-o mare sărăcie. Tot o realitate este însă şi aceea că ce s-a "construit" la un moment dat, în anii de prosperitate ai ţării, a fost la fel de repede "dărâmat" de cătrea aceiaşi oameni. Pornind de la aceste lucruri, cred că avem datoria de a căuta să înţelegem acea lume pentru a ne înţelege părinţii şi bunicii. Pentru că îi vedem adeseori cum ridică degetul şi ne spun "pe vremea mea...", conştienţi că vremea aceea este total inaccesibilă pentru noi", a mai spus Mihai Maci.