Reprezentanta Comisiei Europene la Oradea, pentru investiţiile din fonduri europene - Pe urmele banilor
Vizita Reprezentantului Comisiei Europene se încadrează într-un şir de vizite regionale având drept scop experienţa celor şapte ani de aderare la UE, precum şi aşteptările regionale pentru următoarea perioadă de programare bugetară. O primă întâlnire a avut loc, joi, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor, unde Excelenţa Sa s-a întâlnit cu prefectul judeţului Bihor, Claudiu Adrian Pop, Claudia Timofte, director în cadrul Cancelariei Prefectului, Daniela Călinescu şi Mircea Moldovan, consilieri afaceri europene, iar din partea Consiliului Judeţean Bihor a fost prezent Ioan Mang, vicepreşedinte.
De asemenea, în cursul după amiezii, însoţită de reprezentanţii Primăriei Oradea, Angela Filote a vizitat Cetatea Oradea. În opinia sa, cetăţile medievale reabilitate pot să devină sufletul comunităţilor locale, dar uriaşa investiţie pentru a le readuce la viaţă trebuie recuperate prin diferite activităţi, care să devină plămânul viu, economic şi cultural al acestora. Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România a precizat că nu a venit la Oradea în control şi nici pentru a verifica modul în care s-au cheltuit banii europeni.
„Eu sper că se va vedea acest lucru, dacă banii au fost sau nu cheltuiţi corect, în momentul în care proiectul va fi finalizat şi va fi însuşit de către comunitatea locală. Dacă cetăţenii din Oradea, dar şi din restul ţării ajung să vină aici şi să trăiască cu plăcere viaţa de astăzi a cetăţii, eu cred că banii vor fi fost cheltuiţi bine", a spus Filote. Totodată, aceasta a subliniat că, după finalizarea proiectului de reabilitare, este foarte importantă autosusţinerea cetăţii, având în vedere uriaşa investiţie făcută pentru a readuce la viaţă asemenea obiective. Primarul Ilie Bolojan a asigurat-o că administraţia locală orădeană va căuta şi va şi găsi cele mai potrivite formule, în aşa fel încât să se păstreze funcţiunile cetăţii, dar în acelaşi timp, să fie optimizate, astfel încât să existe activităţi care generează trafic şi venituri.
Viva Anima, un centru model
Ieri, ambasadorul European a mai vizitat alte două obiective realizate cu fonduri europene: Centrul Euroregional de Intervenţie Cardio - Vasculară Invazivă „Viva Anima", inaugurat în 2013, proiect finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, Centrul de cazare temporară nr. 1 Oradea, din strada O. Goga nr. 4, finanţat prin REGIO 2007-2013. Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti a declarat că a ales să viziteze, din miile de proiecte în derulare din regiune, Centrul Euroregional de Intervenţie Cardio-Vasculară Invazivă „Viva Anima" din Spitalul Judeţean pentru că este un proiect care salvează vieţi, într-un spital model pentru ţară.
„De ce am ales acest proiect din miile de proiecte care sunt în derulare în această regiune? Pentru că citisem că este un proiect care salvează vieţi. Înainte, oamenii cu astfel de afecţiuni trebuiau să meargă la Cluj, nu era un centru mai apropiat, şi atunci am vrut să am ocazia şi onoarea să strâng mâna celor care au reuşit această performanţă extraordinară", a declarat Angela Filote. Ambasadorul a vizitat spaţiile moderne ale Centrului Viva Anima, care, cu ajutorul finanţărilor transfrontaliere nerambursabile, au fost echipate cu aparatură de ultimă generaţie în domeniul cardiovascular. „Cu siguranţă este un spital model aici, chiar sugeram un transfer de expertiză către alte regiuni din ţară care au nevoie de aşa ceva şi nu au. Dacă la Oradea se poate, înseamnă că se poate şi în alte părţi", a subliniat Angela Filote. Aceasta a mai adăugat că a fost impresionată de faptul că acest spital atrage doctori şi nu îi pierde, în condiţiile în care se ştie că o problemă a României este exodul de inteligenţe, de medici. Proiectul a cuprins nu doar înfiinţarea pe un etaj a Spitalului Judeţean Oradea şi dotarea acestui centru cu echipamente specifice unei clinici de chirurgie cardio-vasculară, inclusiv două angiografe performante, ci şi instruirea, timp de un an, a 12 medici şi 30 de asistenţi la Clinica Auguszta a Universităţii din Debrecen. Din anul 2013, de când a luat fiinţă Viva Anima, din 765 de pacienţi operaţi, 154 au fost practic salvaţi de la moarte.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.