Unul dintre cele mai importante evenimente de informație și educație pe tema vinului se va desfășura în weekend, în Cetatea Oradea. Cea de-a VI-a ediție a Salonului Vinurilor Millésime va aduce la un loc 24 de crame cu peste 300 de vinuri.

Iubitorii vinului de calitate sau cei care vor să învețe despre tradiția și cultura vinului, sunt invitați, între 31 mai și 2 inie, în Cetatea Oradea, la a VI-a ediție a Salonului Vinurilor Millésime.

„La partea de educație avem două verticale pentru prima data în România cu două soiuri românești Cramposie Selecționată și Negru de Drăgășani susținută de Valeriu Stoica. Prima degustare de Brunello di Montalcino a primei investiții românești în Toscana (Italia) Paradiso di Cacuci. România a fost pentru prima dată campioană mondială la degustarea in blind în 2023. Vom reedita concursul, alături de campionul mondial Cosmin Udrea. Un alt masterclass important va fi cea mai prețioasă, și la propriu, și la figurat, degustare comparativă de Champagne, Cava și Franciacorta”, a spus  oenologul Dorin Popa, în cadrul unei conferințe de presă care s-a desfășurat ieri în Cetatea Oradea. Directorul evenimentului Cristian Drimba a prezentat programul evenimentului.

„Deschiderea oficială pentru public va fi pe 31 mai, la ora 16.00. Pe 1 iunie, la ora 11.00, se va ține masterclassul profesorului Dorin Popa „Totul despre Tămâioasa Românească - soi aromat ancestral”. De la 14.30, va avea loc masterclassul susținut de Valeriu Stoica, proprietarul cramei AVINCIS, „Verticală de vinuri emblematice românești din Podgoria Drăgășani: Crâmpoșie Selecționată și Negru de Drăgășani” în care se va analiza calitatea vinurilor începând din 2018, în funcție de an. La 17.30 va începe „Brunello di Montalcino DOCG - Paradiso di Cacuci” (singurul proprietar român (orădean) din Montalcino, perla Toscanei) un masterclass susținut de Marius Răulea  - CEO Paradiso di Cacuci.

În ziua a treia, pe 2 iunie, la 12.00, va avea loc masterclassul „Champagne în comparație cu spumantele obținute prin metoda tradiționala în Spania și Italia”, susținut de Cosmin Udrea, campion mondial la degustarea vinurilor în orb. Ultimul masterclass va avea loc în aceeași zi, de la ora 16.00. Se va numi „Români,a campioană mondială la degustare in blind!” și va fi susținut de campionul mondial Cosmin Udrea.

Salonul Vinurilor Millésime este organizat de Asociația pentru Cultura și Civilizația Vinului Millésime, care, din anul 2010, s-a dedicat culturii și civilizației vinului, educării consumatorilor și promovării vinului românesc. Prețurile pentru participarea la masterclassuri variază între 100 și 250 de lei.

Mai multe detalii plus programul complet îl găsiți pe salonul.millesime.ro.