Piaţa Unirii din Oradea a găzduit, vineri, festivitatea de depunere a jurământului militar de către cea de a 30-a serie de elevi declaraţi admiși în urma susţinerii examenului din sesiunea ianuarie 2019 la şcoala „Avram Iancu”.

 

La ceremonie a participat şi adjunctului inspectorului General al Poliţiei de Frontieră Române, chestor principal de poliţie Liviu Bute. Cu această ocazie directorul școlii, comisar-șef de poliție Ionel Hotnoga, a transmis tinerilor elevi mesajul Ministrului Afacerilor Interne și a felicitat viitorii poliţişti de frontieră în numele conducerii Ministerului Afacerilor Interne. „Să nu uitați niciodată, așadar, promisiunea solemnă pe care o faceți astăzi în fața părinților, fraților și profesorilor voștri, de a vă desfășura întreaga carieră cu responsabilitate și în deplin respect față de lege!” Chestorul Liviu Bute a transmis tinerilor elevi un mesaj în numele Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, a felicitat viitorii poliţişti de frontieră, exprimându-şi totodată încrederea în instituţie cu privire la formarea lor ca absolvenţi bine pregătiţi din punct de vedere profesional. Cei 280 de elevi școlarizați la Oradea, care au depus jurământul militar, dintre care 121 de fete şi 159 de băieţi, au fost declaraţi admişi în urma susţinerii examenului de admitere din luna ianuarie 2019, examen la care au fost înscrişi 1.436 de candidaţi. Durata studiilor este și pentru această serie de un an, curricula de învăţământ fiind actualizată în funcţie de această perioadă de școlarizare, de cerinţele actuale ale beneficiarului, dar şi de experienţa acumulată din parteneriatele pe care instituţia noastră le are încheiate cu alte instituţii similare de învăţământ din Germania şi Ungaria. În această perioadă de pregătire elevii şcolii parcurg un proces de învăţământ modern, centrat pe formarea competenţelor din standardul de pregătire profesională. Pentru a-şi forma toate aceste competenţe au alături un corp de cadre didactice bine pregătite şi competente şi dispun de o bază material-didactică în continuă modernizare. De asemenea, elevii au la dispoziţie laboratoare de specialitate, o zonă de simulări tactice, laborator de limbi străine şi de informatică, laboratoare moderne cu acces permanent la internet, iar condiţiile de cazare sunt comparabile cu cele ale şcolilor de profil din Uniunea Europeană. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea efectivelor şcolii, într-o atmosferă plină de emoţie, sub privirile tuturor celor prezenţi. Momentul mult aşteptat a fost cel al întâlnirii elevilor cu cei apropiaţi, care au venit din toate colţurile ţării pentru a le fi alături în acest moment important din cariera lor.