Universitatea din Oradea și-a deschis porțile - Peste 16 mii de studenți îi vor trece pragul
Atmosferă frumoasă luni, la deschiderea noului an universitar. Sala polivalentă a fost plină, iar discursurile au atins probleme importante legate de viitorul Universității din Oradea, de dezvoltarea în strânsă legătură cu orașul, dar și de educarea noii generații și transformarea ei în piloni ai unei societăți mai bune.
Ca în fiecare an, festivitatea deschiderii anului universitar a început cu intonarea Imnului Național și a Gaudeamus-ului de către studenții Facultății de Muzică. La prezidiu au stat prorectorul Sorin Șipoș, primarul Oradiei – Florin Birta, președintele Senatului Universității – Vasile-Aurel Căuș, rectorul – Constantin Bungău, prefectul – Dumitru Țiplea, președintele Consiliului Județean Bihor – Ilie Bolojan și studenta boboacă admisă cu cea mai mare medie, Gabriela Ioana Burtic.
Moderatorul evenimentului, prorectorul Sorin Șipoș, a spus că pentru Universitatea din Oradea există un dublu motiv de sărbătoare. Pe de o parte, este începutul unui nou an universitar, iar pe de altă parte, se împlinesc 60 de ani de la deschiderea Institutului Pedagogic din Oradea, prima școală superioară din oraș.
„În cei 60 de ani de existență, Universitatea a avut o dinamică extraordinară, a atras cadre universitare valoroase pentru învățământul superior și pentru cercetare, a investit continuu în capacitatea de școlarizare, și-a multiplicat mereu oferta programelor de studii conform prognozei cererii de pe piața muncii, demersuri deloc simple sau ușoare, având în vedere concurența națională și durata ciclului de acreditare a unei specializări.
Suntem o universitate cetate, într-un oraș cetate, dar nu sunt ziduri care ne despart, nu sunt ziduri politice, nu sunt ziduri economice sau ziduri culturale. Autonomia studentului și autonomia universitarului va crea și pe viitor acel pol universitar al echilibrului pentru o societate așa cum ne-o dorim fiecare dintre noi, aici, în partea de Nord-Vest a țării.
Oradea este un model la nivel național pentru colaborarea dintre universitate și administrația publică locală sau județeană, între universitate și companiile locale, județene sau regionale (de stat sau private), între universitate și mediul transfrontalier sau chiar european”, a spus rectorul Constantin Bungău, care a mai adăugat că instituția pe care o conduce are în vedere trei mari direcții strategice: digitalizarea, sustenabilitatea și internaționalizarea.
Investiția în digitalizare este decisivă pentru evoluția tuturor proceselor din universitate (procesul de învățământ, de cercetare și procesul suport de tip administrativ) pentru că știința și învățătura își mută centrul de greutate spre cei care „mai mult butonează” decât „vorbesc”. Instituția vrea să folosească digitalizarea ca o pârghie pentru știință și învățătură, proiectul PNRR de digitalizare a Universității, un proiect de 30 de milioane de lei, fiind un pas în această direcție.
O altă direcție de investiții este sustenabilitatea, crearea de spații de învățământ și condiții de viață îmbunătățite în campus, bazate pe indicatori de Green și Smart.
A treia direcție, internaționalizarea, presupune conectarea universității cu principalele centre universitare din lume și încurajarea studenților să aceseze cât mai multe oportunități de mobilitate și schimburi de experiență. Cea mai mare realizare în domeniul internaționalizării, conform rectorului Constantin Bungău, este prezența în Alianța Europeană „EU GREEN”, unde 9 universități din 9 țări (România, Franța, Germania, Italia, Irlanda, Polonia, Porugalia, Spania și Suedia), împreună, încearcă să aducă transformări învățământului universitar european.
Universitatea, în cifre
Universitatea din Oradea începe noul an cu 16.083 de studenți, din care 12.590 la licență, 2.893 la masterat și 600 la doctorat. În urma admiterii din acest an 5.639 de boboci (cu 10% mai mulți față de anul trecut) au ales Universitatea din Oradea: 4.012 la licență, 1.481 la master și 146 la doctorat. „Asigurăm școlarizarea în cadrul a 101 programe la licență, 68 de programe de masterat și 20 de programe de doctorat. În anul universitar 2023-2024 avem o misiune grea, procesul de acreditare instutuțională din partea ARACIS și sper să dovedim în continuare că merităm calificativul Grad de încredere ridicat. Suntem 917 cadre didactice de predare la universitate și împreună cu colegii de la structurile suport ajungem la un total de personal, de 1.401 colegi. 122 dintre colegi sunt conducători de doctorat, iar 8 în curs de abilitare. Ne mândrim cu un onorabil loc 9 (la nivel universitar național) și 4.708 la nivel internațional în ultimul clasament Scimago în anul 2023, la nivel global fiind peste 30.000 de universități. Începând cu acest an universitar sunt 21 de colegi foști titulari care au devenit pensionari universitari cărora vreau să le mulțumesc public pentru cariera didactică”, a mai spus Constantin Bungău. Printre cei pensionați în acest an se numără fostul rector Cornel Antal, senatorul Ioan Mang, fostul primar Mihai Groza, Ioan Gheorghe Țară și oenologul Dorin Popa.
Prin concurs, Universitatea a angajat în acest an universitar 25 de specialiști din exterior. 42 de universitari au avansat în grad didactic. În prezent instituția are 108 profesori universitari, 243 de conferențiari universitari, 396 de lectori universitari și 170 de asistenți universitari.
Universitatea trebuie să ducă steagul dezvoltării mai departe
Președintele Senatului Universității, Vasile-Aurel Căuș, le-a spus studenților că în anii ce vin vor trebui să găsească mai degrabă capacitatea de decantare a informației, să învețe să deosebească adevărul de fals decât să acumuleze informația brută, această calitate urmând a-i menține deasupra inteligenței artificiale. Prefectul Dumitru Țiplea le-a transmis profesorilor să pună în tineri nu doar cunoștințe, ci și foarte multă încredere, să-i ajute să-și crească stima de sine pentru a deveni caractere puternice care să închege societăți stabile și puternice.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a mulțumit Universității pentru deschiderea de care a dat dovată în relația cu administrația publică.
„În acești 10-15 ani, Oradea s-a consolidat și s-a dezvoltat ca un centru de producție regional, produsele noastre fiind exportate în proporție de 70% în UE, iar autoritățile locale având ca obiectiv principal creșterea numărului locurilor de muncă, lucru care s-a realizat. În urmă cu 10 ani, aveam 74 de mii de angajați, iar astăzi avem aproape 98 de mii de oameni angajați. Dar treptat, treptat, prioritatea se mută de la creșterea numărului locurilor de muncă la calitatea acestora. Asta înseamnă nivelul de salarizare, condițiile de muncă, productivitatea. În anii următori calitatea locurilor de muncă și calitatea vieții în Oradea și în Bihor trebuie să treacă la un alt nivel. Până acum am colaborat bine cu Universitatea, dar greutatea împingerii dezvoltării a fost pe autoritățile locale. Acest lucru și-a atins limitele și dacă vrem să trecem la următorul nivel de dezvoltare, pentru a ieși din capcana veniturilor medii, Universitatea din Oradea trebuie să ducă steagul mai departe. Să mergem către high-tech, lucruri cu valoare adăugată foarte mare, către zona de IT, de electronică. Dacă nu vom livra economiei locale specialiști de top, nu vom rezolva mare lucru. Treptat, tinerii vor conștientiza că o diplomă este bună, dar cea mai bună este educația. Educația ca să-ți poți câștiga existența și ca să poți să trăiești cu demnitate”, a spus Ilie Bolojan, care i-a îndemnat pe studenți să acumuleze maxim în anii de studiu pentru că rezultatele se vor vedea în anii următori.
Primarul Florin Birta a întărit afirmațiile lui Ilie Bolojan, susținând, la rândul lui, că Oradea nu se poate dezvolta mai mult fără o dezvoltare a Universității și subliniind investițiile făcute în instituția orădeană.
La final a vorbit și studenta care a fost admisă cu cea mai mare medie, Gabriela Ioana Burtic, de la Facultatea de Informatică și Științe: „Suntem o generație care a făcut față unor probleme diverse, încă din primul an de liceu: pandemie, lecții de acasă, greva profesorilor, dar am convingerea că, indiferent de ce dificultăți vom întâmpina, le vom depăși cu succes, deoarece suntem o generație de învingători”.
Evenimentul s-a încheiat cu premierea studenților boboci, care au intrat cu cea mai mare medie la fiecare facultate și cu alte două piese cântate de corul Facultății de Muzică.
Cel mai mult mi-a plăcut felul în care a vorbit Caus. Și felul în care s-a luptat el cu hârtia. Sorin Sipos se dovedește o perfecta replica peste ani a tovarășului Manea Manescu.