Atmosferă de sărbătoare miercuri la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea. În fața unei săli arhipline, elevii, cadrele didactice și oficialitățile l-au omagiat pe Mihai Eminescu, patronul spiritual al școlii, în cadrul unui eveniment de anvergură.

Sala festivă a Colegiul Național „Mihai Eminescu” a găzduit ieri, de la ora 9.00, un eveniment omagial dedicat patronului spiritual al școlii. Alături de directoarea Livia Muntean și directorii adjuncți Ioan Cadar și Agoston-Palko Emese, la eveniment au participat și șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor – Alin Ștefănuț, cel al Casei Corpului Didactic Bihor – Cristian Bugle și inspectoarea de limbă engleză – Liliana Ardelean.  
„15 ianuarie, ziua nașterii copilului zburdător de pe dealurile de la Ipotești, acum 175 de ani, este, așa cum spunea președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, ziua fastă a destinului acestui popor, programată, în chip înțelept, ca Ziua Culturii Naționale. Pentru noi, această zi înseamnă evocarea marelui poet național prin apropierea de opera sa, dar și o ocazie să reflectăm asupra noastră, asupra rosturilor educației și culturii în societatea de astăzi”, a spus directoarea Livia Muntean, la începutul evenimentului.  
Fostul șef al Casei Corpului Didactic și actualul inspector școlar general, Alin Ștefănuț, a spus că pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu” sărbătoarea este întreită. „Primul motiv de sărbătoare este aniversarea a 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, cel mai important autor al literaturii române. Dragi elevi, citiți poeziile eminesciene. Găsiți pretexte pentru a citi Eminescu. Cultura este vie, opera eminesciană este vie și ține doar de noi să o descoperim. Al doilea motiv de sărbătoare este Ziua Culturii Naționale, marcată cu începutul anului 2010. Este o sărbătoare prin care aducem în prim plan, mai mult decât de obicei, actele de cultură și pe oamenii care au contribuit la făurirea acesteia. Cultura este partea nemuritoare a noastră ca neam și ne creează sentimentul apartenenței la un popor. Al treilea motiv de sărbătoare, „Zilele Colegiului Național Mihai Eminescu”, ne oferă un motiv să fim cu toții aici. Suntem într-o școală care a reușit o performanță rară, aceea de a aduce excelența la rang de normalitate, de a face din performanța școlară un firesc al activității zilnice, de a încuraja elevii să-și urmeze propria cale înspre performanță”, a spus șeful IȘJ Bihor, Alin Ștefănuț, care a adăugat că performanțele nu ar fi fost posibile fără implicarea și fără eforturile constante ale cadrelor didactice și ale familiilor elevilor.

Cine suntem noi și ce ne distinge de alte școli

A urmat directorul CCD, Cristian Bugle, care a subliniat că tuturor le revine misiunea de a transmite generațiilor viitoare, moștenirea inestimabilă a lui Mihai Eminescu pentru că „prin versurile lui a reușit să exprime frumusețea sufletului românesc”. 
Livia Muntean a spus apoi că serbarea este și o zi de reflecție „cine suntem noi și ce ne distinge de alte școli”. 
Colegiul Național „Mihai Eminescu” are 325 de ani de activitate educațională. Este singurul Colegiu Național din Bihor cu două linii de studii – maghiară și română – precum și o grupă de predare a limbii slovace.
Colegiul are o promovabilitate de 100% la Evaluarea Națională, 97% (în 2024) la Baclauareat și un grad de cuprindere de 92% a absolvenților în mediul universitar și postliceal, lucru lăudabil dacă ne gândim că școala are 1.284 de elevi, pe toate cele trei paliere ale învățământului preuniversitar.  Anul trecut, Colegiul a obținut 78 de premii și mențiuni la olimpiadele școlare, dintre care 6 distincții la etapele naționale.  
„Dincolo de toate aceste date, Colegiul Eminescu înseamnă mult mai mult, este o stare de spirit care nu poate fi cuantificată”, a spus, printre altele, Livia Muntean.
Evenimentul a continuat cu prezentarea unui nou număr al revistei colegiului „Ritmuri incandescente”, de către profesoara Laura Ardelean, și cu un spectacol de teatru, dans, cântec și poezie.