La fel ca în toată ţara, ieri, şi la Oradea s-a marcat Ziua Drapelului, prilej cu care s-a organizat un ceremonial militar, încheiat cu înălţarea drapelului României pe catarg.

Manifestările de ieri au debutat la Biserica cu Lună, unde un sobor format din trei preoţi a oficiat slujba de sfinţire a Drapelului României. La acest eveniment au participat un număr deosebit de restrâns de şefi de instituţii judeţene şi locale. Slujba a fost condusă de preotul Garnizoanei Oradea, Gheorghe Ioniţă, care a amintit faptul că Drapelul Naţional este un semn de unitate, un simbol al credinţei, unităţii şi demnităţii poporului român. Apoi cei trei preoţi au trecut la sfinţirea şi binecuvântarea drapelului, care a fost apoi scos din Biserica cu Lună şi purtat de patru ostaşi până în faţa Primăriei Oradea, acolo unde se aflau oficiali ai instituţiilor publice, ai Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere "Traian Moşoiu", ai Garnizoanei Oradea, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Poliţiei de Frontireră etc. Primul care a luat cuvântul a fost prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop. Despre semnificaţia drapelului a vorbit celor prezenţi col. (r) Grigore Bartoş. „Prima consemnare a dreptului privind arborarea steagului naţional datează din 1834, când Alexandru Ghica Vodă primeşte aprobare ca pe corăbiile Ţării Româneşti să fie arborat steagul roşu şi galben, iar pentru armata Ţării Româneşti să fie arborat roşu, galben şi albastru. Acest moment marchează începutul adaptării tricolorului pe pământ românesc. Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, iar cifra trei este numărul perfect", le-a reamintit orădenilor, Grigore Bartoş. Drapelul României a fost apoi înălţat pe catarg, dar nu înainte de binecuvântarea rostită de un preot şi de sărutarea drapelului de către oficialităţile prezente la ceremonie. În finalul ceremoniei, s-a intonat Imnul Naţional al României şi a avut loc defilarea gărzii de onoare.