Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Rusia pentru dizolvarea, decisă în 2005, a asociaţiei Partidul Naţional Bolşevic (PNB) şi refuzul autorităţilor de o înregistra ca partid politic, relatează AFP.
Externe
Scoţia. Presiuni asupra guvernului britanic făcut de pro-europeni - Un nou referendum pentru independenţă
Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon a cerut luni guvernului britanic să dea dovadă de cooperare şi să autorizeze organizarea unui nou referendum cu privire la independenţa Scoţiei, căruia premierul de la Londra, Boris Johnson, i se opune ferm, transmite AFP.
- 13 Septembrie 2021
- Citeste
Ungaria - Papa Francisc îi îndeamnă pe maghiari să fie „deschişi”
Papa Francisc a elogiat duminică în capitala Ungariei naţiunea acestei ţări „ataşată rădăcinilor sale”, dar în acelaşi timp i-a îndemnat pe unguri să fie „deschişi” către toţi, o aluzie la politica anti-migranţi susţinută de premierul ungar Viktor Orban.
- 12 Septembrie 2021
- Citeste
BioNTech va cere autorizarea vaccinului său - Pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani
BioNTech va cere, în următoarele săptămâni, autorizarea, în toată lumea, a vaccinului său anti-COVID pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani.
- 10 Septembrie 2021
- Citeste
Descinderile au loc chiar înaintea scrutinului parlamentar federal - Percheziţii la ministere din Germania
Autorităţile germane au efectuat, joi, percheziţii în sediile Ministerului de Finanţe şi Ministerului Justiţiei, în cadrul unei investigaţii privind activităţi financiare ilegale, un caz care intervine înaintea scrutinului parlamentar programat în Germania pe 26 septembrie.
- 09 Septembrie 2021
- Citeste
Inundaţii şi cutremur puternic în Mexic - 17 morţi într-un spital
Cel puţin 17 pacienţi dintr-un spital din statul Hidalgo, în centrul Mexicului, au murit în inundaţii cauzate de ploile abundente, a anunţat marţi guvernul mexican. Clădirile s-au zguduit marţi seara în Mexico City. Oamenii au fugit pe străzi, după ce un cutremur puternic a lovit sud-vestul ţării.
- 08 Septembrie 2021
- Citeste
SUA. Cel puţin 58 de persoane au fost împuşcate în weekend - Violenţe în Chicago
Aproape 60 de persoane au fost împuşcate de vineri după-amiază şi până luni dimineaţă la Chicago, în weekendul din jurul Zilei Muncii din Statele Unite.
- 07 Septembrie 2021
- Citeste
Belarus. Campania de reprimare ajunge la condamnări - Sentinţe dure pentru liderii opoziţiei
Justiţia din Belarus a condamnat-o luni la 11 ani de închisoare pe opozanta Maria Kolesnikova, una din figurile importante ale mişcării de contestare din vara lui 2020, relatează AFP şi DPA.
- 06 Septembrie 2021
- Citeste
Italia - Temperatura turiştilor de pe plajă, verificată cu drona
Poliţia locală din Treviso, Italia, a fost printre primele care au activat dronele pentru măsurarea temperaturii corpului cetăţenilor. Autorităţile au anunţat că, sâmbătă şi duminică, pe coasta Ostiei va avea loc un control al temperaturii, ca parte a măsurilor anti-Covid.
- 03 Septembrie 2021
- Citeste
Un milion de americani nu au energie electrică - Stare de urgenţă în New York
Uraganul Ida face ravagii pe continental American. Peste un milion de persoane au rămas fără energie electrică, iar oraşul New York se află în stare de urgenţă din pricina inundaţiilor.
- 02 Septembrie 2021
- Citeste


