În fața unor grupări teroriste care se autofinanțează și execută atacuri care costă tot mai puțin, combaterea finanțării terorismului este un eșec, consideră mai mulți experți menționați într-o analiză publicată de AFP.
Externe
O retragere din Afganistan ar crea un vid pe care l-ar umple teroriștii - Trupe suplimentare în Asia
Președintele american Donald Trump a declarat marți că Statele Unite se angajează într-un conflict deschis împotriva teroriștilor din Afganistan, dând de înțeles că va trimite mai multe trupe.
- 22 August 2017
- Citeste
Rabinul șef al Barcelonei îi îndeamnă pe evrei să plece în Israel - „Europa e pierdută”
Rabinul șef al Barcelonei, Meir Bar-Hen, i-a îndemnat pe evrei să plece în Israel și să părăsească astfel Spania, pe care a numit-o „un centru al terorismului islamist pentru toată Europa”, transmite agenția MIA.
- 21 August 2017
- Citeste
Jim Mattis confirmă că Statele Unite au decis pentru Afganistan - O nouă strategie
Ministrul Apărării al SUA, Jim Mattis, aflat în vizită la Amman, a confirmat duminică că administrația Trump a decis o nouă strategie pentru Afganistan.
- 20 August 2017
- Citeste
14 persoane ucise şi peste 100 rănite. Cinci suspecţi eliminaţi - Atentat la Barcelona
Autoritățile spaniole cred că opt persoane au fost implicate în comiterea atacului de la Barcelona, a anunțat un oficial catalan, care a precizat că membrii celulei teroriste plănuiau să folosească canistre cu gaz, informează agenția de știri Reuters.
- 18 August 2017
- Citeste
Steve Bannon, strategul-șef al Casei Albe: Război economic cu China
Statele Unite se află într-un război economic cu China, a declarat ieri Steve Bannon, strategul-șef al președintelui Donald Trump, care a avertizat că Washingtonul va sancționa China pentru practicile comerciale neloiale, relatează site-ul agenției Reuters.
- 17 August 2017
- Citeste
China respinge categoric criticile privind nerespectarea libertății religioase - Un nou conflict dezgheţat
China a respins categoric, ieri, criticile venite din partea secretarului de stat al Statelor Unite, Rex Tillerson, privind nerespectarea libertății religioase.
- 16 August 2017
- Citeste
New Yorkul îl primește pe preşedinte cu un șobolan gonflabil uriaș - Proteste acasă la Trump
Un șobolan gonflabil uriaș, care seamănă în mod straniu cu Donald Trump, a apărut luni în centrul metropolei New York înaintea vizitei în oraș a președintelui american, relatează dpa.
- 15 August 2017
- Citeste
China încearcă să tempereze tensiunile dintre Phenian şi Washinghton - Agită arsenalul nuclear
China a făcut apel miercuri de a se evita ''cuvintele și acțiunile'' susceptibile să sporească tensiunea în Peninsula Coreeană, apel survenit la o zi după declarațiile președintelui american Donald Trump, care i-a promis ''foc și furie'' Phenianului, relatează AFP.
- 09 August 2017
- Citeste
Dmitri Rogozin latră noi acuzaţii aberante - Ameninţă cu război în Transnistria
Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a declarat luni că guvernarea de la Chişinău este pro-românească şi pro-fascistă, iar SUA ar intenționa să pregătească diversioniști și trupe în eventualitatea unui nou conflict militar în Transnistria, relatează site-urile Radio Chișinău și deschide.md.
- 08 August 2017
- Citeste


