Familiile victimelor au început să sosească în localităţile din apropierea locului unde s-a prăbuşit marţi avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, în timp ce operaţiunile de recuperare a cadavrelor celor 150 de victime este în plină desfăşurare.

Primele familii ale victimelor au sosit deja în sudul Franţei, în noaptea de marţi spre miercuri fiind duse la Seyne-les-Alpes, localitatea cea mai apropiată de locul accidentului, transformată în cartier general al echipelor de salvare şi al anchetatorilor. Primul etaj al Casei Tineretului din această localitate a fost transformat marţi seara în capelă, destinată reculegerii sau susţinerii psihologice acordate de trei asociaţii. Pe o estradă amenajată ca altar au fost depuse flori şi lumânări, precum şi cărţi de condoleanţe. Alte familii ar urma să vină pe cont propriu. Au fost rechiziţionate locuinţe în toată regiunea pentru a găzdui aceste persoane.

"Spontan, locuitorii s-au manifestat pentru a pune la dispoziţie cel puţin o cameră. Aici toată lumea este în stare de şoc", a declarat Michel Jame, consilier municipal. În jurul orei 08.00 (09.00 ora României), elicopterele şi-au reluat survolurile deasupra văii Galebre, pentru a continua căutările şi a aduce cadavrele celor 150 de persoane aflate la bordul avionul A320. "O activitate complicată deoarece cadavrele sunt dezmembrate", a declarat o sursă apropiată anchetei. Rămăşiţele umane vor fi lăsate de elicoptere discret, departe de privirile familiilor, şi plasate în containerele frigorifice care au ajuns de la Paris ieri dimineaţă. Potrivit informaţiilor deţinute de Le Figaro, cadavrele vor fi duse la spitale din Marsilia şi Paris pentru dificila activitate de identificare. În acest scop, tuturor familiilor victimelor le vor fi prelevate probe ADN. Căutarea cadavrelor este dificilă din cauza faptului că zona este extrem de accidentată şi izolată între munţi, iar "solul este deosebit de friabil", explică un membru al echipelor de intervenţie. În plus, apa se scurge pe stânci şi duce şi mai departe rămăşiţele umane sau resturile avionului. Locul accidentului este situat la o altitudine cuprinsă între 1.600 şi 2.500 de metri. Aerodromul localităţii este punctul de plecare al elicopterelor, dar şi centrul unde se reunesc mijloacele.

Numeroşi jandarmi au securizat perimetrul accidentului, care se întinde pe mai multe hectare, pe parcursul nopţii. Cinci dintre ei au fost la faţa locului, unde "rămăşiţele sunt răspândite peste tot pe pante şi văi", a constatat dr Frederic Petitjean, primul paramedic ajuns la faţa locului. "Epava este pulverizată, dispersată în mii de bucăţele. Cea mai mare pe care am văzut-o este cât trei uşi de maşină", a explicat el. O patrulă formată din aproximativ 50 de jandarmi a încercat să găsească o potecă de acces terestru în cursul nopţii, dar în zadar. Accesul la locul accidentului se va face în continuare cu elicopterele.

Avionul prăbuşit marţi dimineaţă aparţine companiei Germanwings, subsidiara Lufthansa, şi transporta 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Printre victime figurează 6 7 de germani, între care doi bebeluşi, 16 adolescenţi din Haltern (nord-vestul ţării) şi doi cântăreţi de operă din Dusseldorf. Lista pasagerilor conţine şi 45 de pasageri cu nume de familie spaniole. Printre victime s-ar afla, de asemenea, cel puţin un belgian, un danez, doi australieni, doi columbieni şi doi argentinieni. Londra, Mexic şi Tokyo au vorbit despre prezenţa probabilă la bordul avionului a trei pasageri britanici, a doi mexicani şi doi japonezi. O femeie olandeză în vârstă de 20 de ani se află, de asemenea, printre victime.