Parlamentul Bulgariei a aprobat, miercuri, în primă fază, mobilizarea militarilor la punctele de frontieră pentru a acorda asistenţă poliţiştilor în gestionarea fluxului de imigranţi care intră în ţară, informează agenţia de presă Reuters.

Peste 30.000 de imigranţi au intrat în Bulgaria anul trecut, de trei ori mai mulţi ca în 2014. Dar foarte puţini dintre aceştia au rămas în ţară, în timp ce pentru majoritatea nu a reprezentat decât un punct de tranzit spre ţări precum Germania sau Suedia din cauza instabilităţii sale economice şi a nivelul scăzut de trai. Dar decizia conducerii de la Sofia de a întări controalele la frontiere este o măsură preventivă pe fondul restricţiilor impuse de statele balcanice prin care trec imigranţii odată ajunşi în Europa, prin Grecia, către ţările din nordul şi vestul continentului.  Odată ajunşi în Grecia, din Turcia, majoritatea imigranţilor îşi continuă traseul prin Macedonia şi Serbia, dar, din cauza restricţiilor de acces impuse de aceste state, aceştia ar putea găsi o nouă rută prin Bulgaria pentru a călători mai departe. Propunerea privind mobilizarea de militari la punctele de frontieră pentru a suplimenta forţele de ordine a fost aprobată de parlamentarii bulgari joi în unamimitate, la prima citire, urmând a fi supusă votului final săptămâna viitoare.  "Suntem complet pregătiţi ca armata să ia parte la operaţiunile de protejare a frontierelor; presiunea valului de imigranţi creşte odată cu încălzirea vremii", a declarat ministrul bulgar al Apărării, Nikolai Nenchev. Peste un milion de imigranţi au pătruns în Europa anul trecut, peste 850.000 dintre aceştia din Turcia în Grecia după ce au traversat Marea Mediterană. Luna trecută, Bulgaria a aprobat alocare de fonduri suplimentare în valoare de 34,1 milioane de leve (19,42 milioane de dolari) pentru construirea unui gard pe un segment de la frontiera cu Turcia, de unde se îndreaptă cei mai mulţi imigranţi spre Europa.