Negocieri pentru evitarea „războiului apei” între Sudan, Egipt şi Etiopia - Barajul de pe Nil, un proiect controversat
Sudanul a participat duminică la o nouă rundă de negocieri cu Egiptul şi Etiopia pe tema controversatului mare baraj de pe Nil construit de Addis Abeba, a transmis sâmbătă agenţia sudaneză de presă, SUNA.
Negocierile dintre cele trei ţări privind acest proiect etiopian, lansat în 2011 şi destinat să devină cea mai mare hidrocentrală din Africa, sunt în impas de mai multe luni. Ultimele discuţii, care au avut loc prin videoconferinţă în noiembrie, s-au încheiat fără progrese.
„Ministrul de externe, Omar Qamareddine, şi ministrul apelor, Yasser Abbas, au participat duminică la o reuniune ministerială de negocieri referitoare la Marele Baraj al Renaşterii (GERD)", potrivit SUNA.
Întâlnirea va avea loc în prezenţa unor responsabili din Africa de Sud, ţară care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Africane (UA).
Sudanul va propune ca experţilor UA să li se acorde „un rol mai mare" în negocieri pentru a se ajunge la un acord cu caracter obligatoriu pe tema umplerii şi exploatării barajului, a adăugat SUNA, citând un responsabil sudanez sub acoperirea anonimatului. Barajul provoacă tensiuni în special cu Egiptul, ţară cu peste 100 de milioane de locuitori care depinde 97% de Nil pentru aprovizionarea sa cu apă şi se teme că barajul va duce la reducerea nivelului apelor acestui fluviu.
Cairo, dar şi Khartoum, în aval pe fluviu, doresc un acord legal cu caracter obligatoriu, mai ales în privinţa gestionării barajului. Addis Abeba, care consideră GERD esenţial pentru dezvoltarea sa, este reticentă la această propunere şi susţine că aprovizionarea cu apă a acestor ţări nu va fi afectată.
Sudanul, care a cunoscut inundaţii catastrofale în vară, speră că barajul va ajuta la reglarea fluxului fluviului şi avertizează, totodată, că milioane de vieţi sunt în „mare pericol" dacă nu va fi încheiat un acord.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.