Noi masacre în Siria, condamnate şi de ONU
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică Guvernul sirian pentru masacrul de la Hula, care s-a soldat cu cel puţin 108 morţi, potrivit observatorilor Naţiunilor Unite din teren.
Într-o declaraţie adoptată în unanimitate la finalul unei reuniuni de urgenţă la New York, cele 15 state membre au denunţat "o serie de bombardamente ale tancurilor şi artileriei guvernamentale împotriva unui cartier rezidenţial". Consiliul a cerut Damascului să înceteze imediat să mai utilizeze armament greu în oraşele siriene rebele şi să-şi retragă forţele din aceste oraşe, conform planului de pace al mediatorului ONU şi al Ligii Arabe Kofi Annan. Cele 15 state şi-au reafirmat sprijinul pentru eforturile lui Annan şi l-au însărcinat să-i transmită "în termenii cei mai clari" cerinţele lor Guvernului sirian. Conform Damascului, Annan urmează să efectueze luni cea de-a doua vizită a sa în ţară de la începutul misiunii sale în urmă cu trei luni. Rusia şi-a exprimat iniţial îndoiala privind responsabilitatea aliatului său sirian, apoi s-a alăturat celor 14 parteneri ai săi. Liderul observatorilor, generalul norvegian Robert Mood, a informat Consiliul prin videoconferinţă că cel puţin 108 persoane au fost ucise în noaptea de vineri spre sâmbătă la Hula, atinse de schije de obuze sau executate de la distanţă mică, între care 49 de copii, şi că 300 au fost rănite. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Jihad Makdissi, a respins "total orice responsabilitate guvernamentală în acest masacru terorist care a vizat locuitorii". Ambasadorul sirian la ONU, Bashar Jaafari, a criticat un "tsunami de minciuni" vizând ţara sa. Damascul a anunţat crearea unei comisii de anchetă comune a armatei şi justiţiei cu privire la aceste violenţe, cele mai grave de la intrarea în vigoare teoretică, la 12 aprilie, a armistiţiului în cadrul planului Annan. Comisia urmează să publice concluziile sale în trei zile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.