Barack Obama a negat miercuri că duce o campanie a urii, aşa cum îl acuză republicanii, dar a admis că a fost tulburat de unele declaraţii controversate ale vicepreşedintelui său Joe Biden.

Biden a apreciat marţi că propunerile republicanului Mitt Romney cu privire la bănci revin la a "pune lanţuri la picioarele" americanilor, într-un discurs susţinut în fostul stat sclavagist Virginia. "Domnule preşedinte, duceţi-vă campania de dezbinare, furie şi ură la Chicago şi lăsaţi-ne să reconstruim şi să reunificăm America", a declarat Romney în faţa susţinătorilor săi la Chillicothe, în sudul statului Ohio. Întrebat despre acest schimb de replici, în cadrul emisiunii Entertainment Tonight, Barack Obama a spus că vicepreşedintele său a utilizat un "argument important" cu privire la proiectul republican de schimbare a legii şi de revenire în trecut. Însă el a mărturisit că această expresie l-a "tulburat, având în vedere miza". Preşedintele în exerciţiu l-a elogiat, totuşi, pe vicepreşedintele său în alt interviu, când revista People l-a întrebat dacă a discutat cu Biden după declaraţiile respective. "Joe Biden a fost un vicepreşedinte excelent, este pasionat de subiectele care ating clasa mijlocie. Deci, îi vom vorbi în mod general despre campanie", a răspuns Obama. "Acest gen de lucruri fac parte din campaniile moderne, însă am să vă spun că, atunci când călătoream în Iowa, nu acesta este lucrul la care se gândeau oamenii", a subliniat Obama, care a încheiat miercuri un turneu de trei zile în acest stat din centrul Statelor Unite.