Rusia respinge preocupările NATO, subliniind că nu ameninţă Ucraina - Putin testează NATO
Administraţia Vladimir Putin a reiterat, luni, că trupele mobilizate în apropierea frontierei cu Ucraina nu reprezintă nicio ameninţare, respingând preocupările exprimate de Alianţa Nord-Atlantică. Pe de altă parte, americanii au constatat o imensă acumulare militară în zona arctică.
„Armata rusă transferă militari pe teritoriul Rusiei în direcţia pe care o consideră necesară, pentru a garanta securitatea ţării. Nu trebuie să fie nimeni alarmat", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Tass.
„Rusia nu reprezintă ameninţări pentru nicio ţară din lume, nu reprezintă ameninţări nici pentru Ucraina", a subliniat Dmitri Peskov.
Alianţa Nord-Atlantică a exprimat preocupări privind suplimentarea efectivelor militare ruse în apropierea frontierelor Ucrainei. „Membrii Alianţei Nord-Atlantice împărtăşesc preocupările referitoare la activităţile militare ruse de amploare efectuate în interiorul şi în jurul Ucrainei", a declarat un oficial NATO citat de agenţia Reuters.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că a primit asigurări din partea omologului său american, Joseph Biden, că Statele Unite vor apăra Ucraina în cazul unei „agresiuni" a Rusiei. Volodimir Zelenski a anunţat că a discutat prin telefon, vineri, cu preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden. „Am discutat în detaliu despre situaţia din Donbas. Preşedintele Biden m-a asigurat că Ucraina nu va fi lăsată niciodată singură în faţa agresiunii Rusiei", a afirmat Volodimir Zelenski. Preşedinţia SUA a confirmat informaţiile. „Preşedintele Joseph Biden a vorbit cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Preşedintele Biden a afirmat susţinerea neclintită a Statelor Unite pentru suveranitatea Ucrainei şi integritatea teritorială a acestei ţări, în contextul agresiunilor continue ale Rusiei în Donbas şi Crimeea", a anunţat Casa Albă vineri.
Rusia continuă să acumuleze efective militare în apropierea frontierelor Ucrainei, generând riscuri pentru securitatea ţării, a afirmat săptămâna trecută Ruslan Homciak, şeful Statului Major al armatei ucrainene, denunţând şi încălcarea armistiţiului de către insurgenţii proruşi din regiunile separatiste est-ucrainene.
Rusia acumulează o forță militară fără precedent în Arctica și își testează cele mai noi arme într-o regiune proaspăt rămasă fără gheață din cauza schimbărilor climatice, în încercarea de a-și securiza zona de nord și de a deschide o rută de transport maritim cheie din Asia către Europa, arată CNN.
Experții în domeniul armelor și oficiali occidentali și-au exprimat îngrijorarea cu privire la o „super-armă”, torpila Poseidon 2M39. Această torpilă fără pilot și nedetectabilă este alimentată de un reactor nuclear și este concepută de designerii ruși pentru a se strecura pe fundul mării. Dispozitivul este destinat să livreze un focos de mai multe megatone, potrivit oficialilor ruși.
În noiembrie, Christopher A Ford, pe atunci secretar de stat adjunct pentru securitate internațională și neproliferare, a declarat că Poseidon este conceput pentru a „inunda orașele de coastă ale SUA cu un tsunami radioactiv”.
Imaginile prin satelit furnizate CNN de compania de tehnologie spațială Maxar detaliază o acumulare continuă de baze și tehnică militară rusă în zona arctică a țării, împreună cu facilități de depozitare subterane, probabil pentru Poseidon și alte arme noi. Tehnica militară include bombardiere și avioane MiG31BM și noi sisteme radar aproape de coastele Alaskăi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.