S-a ratificat acordul de asociere al UE cu Ucraina - Moment istoric şi periculos
Parlamentul European a ratificat ieri, în acelaşi timp cu Parlamentul ucrainean, acordul de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina. În cadrul acestui vot calificat drept "istoric" de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, acordul a obţinut 535 de voturi pentru, 127 de voturi împotrivă şi 35 de abţineri.
Poroşenko, care a aprobat acordul în luna iunie, a spus că "practic acesta este un program de reformă în ţară noastră" ţintit să garanteze "justiţia, libertatea cuvântului şi paşi anticorupţie decisivi". Cu doar câteva minute înainte de a semna acordul, preşedintele ucrainean a declarat că ratificarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană constituie "un prim pas" important în vederea aderării acestei ţări la UE, relatează AFP. "Cine se va opune perspectivei de aderare la UE spre care facem astăzi un prim pas determinant?", s-a întrebat preşedintele în faţa deputaţilor, cu câteva minute înaintea acestui vot istoric. Parlamentul ucrainean a ratificat marţi acordul istoric de asociere cu Uniunea Europeană, concretizând îndepărtarea acestei foste republici sovietice de Moscova. Textul a fost aprobat de 355 de deputaţi şi nici unul dintre parlamentarii prezenţi nu a votat împotrivă. După vot, parlamentarii au intonat imnul naţional ucrainean. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat ulterior acordul, în aplauzele celor prezenţi. Rada (Parlamentul ucrainean) era în legătură video directă cu Parlamentul European de la Strasbourg, unde parlamentarii europeni au ratificat de asemenea acordul de asociere. În cadrul PE, acordul a obţinut 535 de voturi pentru, 127 de voturi împotrivă şi 35 de abţineri. Acest acord, care are componente politice şi economice, rămâne însă în mare parte simbolic în acest stadiu, după ce UE a anunţat amânarea intrării în vigoare a acordului de liber schimb până la sfârşitul lui 2015, pentru a permite discuţii cu Rusia, care se opune acestui acord. Concret, întârzierea este principalul rezultat al discuţiilor dintre UE, Rusia şi Ucraina care au avut loc în Bruxelles vineri, şi este văzută ca o concesie importantă făcută Rusiei. O declaraţie comună după ultima rundă de discuţii specifică faptul că părţile implicate vor folosi această "întârziere" pentru "a se consulta privind problemele ridicate de Rusia".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.