Aproape 90 la sută dintre orăşenii europeni sunt expuşi la o poluare cu particule şi o concentraţie de ozon care depăşesc nivelurile recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a avertizat ieri un raport al Agenţiei Europene pentru Mediu (EEA).

"Mari părţi din populaţie nu locuiesc într-un mediu sănătos (...). Europa trebuie să dea dovadă de ambiţie şi să meargă mai departe decât legislaţia pe care a pus-o în aplicare şi care este mai puţin strictă în comparaţie cu recomandările OMS", apreciază directorul executiv al EEA, Hans Bruyninckx. Emisiile de particule PM10 şi PM 2,5 s-au diminuat cu 14% şi, respectiv, 16% în Uniunea Europeană (UE) în perioada 2002-2011, anunţă raportul EEA. Însă, în 2011, 33% dintre orăşenii UE locuiau în zone unde concentraţiile maxime autorizate de PM10 pe 24 de ore au fost depăşite. Dacă sunt luate în considerare normele OMS, care nu au un caracter obligatoriu, proporţia creşte la 88% din populaţia urbană. Particulele, dintre care cele mai fine ajung în plămâni şi sânge, cauzează boli respiratorii şi cardiovasculare. PM10 sunt emise în principal în urma unor procese mecanice precum activităţile de construcţie, în timp ce PM 2,5, în urma combustiei (lemnului, carburanţilor, etc.). UE a fixat o limită de 25 de micrograme pe metru cub în medie, pe an, pentru PM 2,5, în timp ce OMS recomandă maxim 10 micrograme. Orice creştere cu 5 micrograme pe metru cub sporeşte cu 18% riscul producerii unei greutăţi scăzute la naştere, potrivit studiului.