Ţări est-europene au început pregătirea militară a civililor - Spaimă de Rusia
Ţările est-europene îngrijorate de atitudinea agresivă a Rusiei recurg la recrutări pentru stagiul militar obligatoriu şi miliţii care să ajute armata în caz de necesitate. Ţările care iau deja atitudine în acest sens sunt Cehia, Polonia, Letonia şi Estonia, unde civilii au început pregătirea militară.
Multe perspective s-au schimbat după ce Rusia a anexat Crimeea în urmă cu un an, în estul Ucrainei a izbucnit un conflict şi Rusia a început să îşi ameninţe vecinii. Un studiu recent arată că aproximativ 30 la sută dintre polonezi s-ar alătura unor grupări militare sau paramilitare dacă ţara lor ar fi atacată. Această atitudine prevalează în rândul bărbaţilor tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, educaţi şi care cunosc istoria. Susţinerea faţă de efectuarea stagiului militar a crescut, 60 la sută dintre polonezi susţinând în prezent reintroducerea recrutării. Pentru 83 la sută dintre polonezi, Rusia este cea mai mare ameninţare. Iniţiativele de apărare sunt momente de reuniune. Cluburile de tir şi organizaţiile de apărare civilă sunt pregătite să ofere numeroşi "războinici de weekend" care să apere ţara, după ce le-au oferit instrucţie militară elementară. 45.000 de polonezi sunt implicaţi în diverse forme de instrucţie militară.
O situaţie similară se întâlneşte şi în republicile baltice vecine, care sunt foarte preocupate de ce se întâmplă în Ucraina. Mulţi cetăţeni se antrenează acum în miliţii locale, pregătindu-se voluntar să îşi apere ţara. În Letonia, unde miliţia Zemessardze are aproximativ 8.000 de membri, sondajele arată că 60 la sută din populaţie este pregătită să ridice armele. În Estonia, 3.000 de militari de profesie sunt susţinuţi de aproximativ 15.000 de membri ai forţelor de apărare Kaitseliit. Lituania a reintrodus în martie serviciul militar pentru următorii cinci ani, cerându-le primilor 3.500 de tineri să îşi satisfacă stagiul militar de nouă luni în această toamnă. Ca şi celelalte două state baltice membre NATO, Lituania vede acum o "ameninţare reală" la adresa securităţii sale. Îngrijorări privind pregătirea de luptă au apărut şi în Cehia, Ministrul Apărării, Martin Stropnicky, vrea să reintroducă stagiul militar după zece ani., inclusiv la femei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.