Ministerul Justiţie (MJ) a lansat în dezbatere publică, ieri, un proiect de modificare şi completare a Codului penal, prin care introduce instrumentul confiscării extinse a averii, motivând că cele existente nu au contribuit suficient în asigurarea cooperării transfrontaliere eficace în domeniu.
Flagrant
Suspecţi de înşelăciune
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările împotriva lui C.I. şi C.L., ambii de 35 de ani, din comuna bihoreană Bratca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.
- 05 Iulie 2011
- Citeste
Şi-a bătut un cui în cap cu tocul de la pantof
Un deţinut de la Penitenciarul Oradea, nemulţumit din cauza unor conflicte şi neînţelegeri cu colegii de cameră, a ales să protesteze, bătându-şi un cui de peste 6 cm în frunte.
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Motociclist decedat la Cadea
Duminică dimineaţa, pe D.N. 19, în localitatea Cadea, G.T., de 34 de ani, din comuna Diosig, în timp ce conducea o motocicletă înmatriculată în Judeţul Bihor, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum.
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Accidentat mortal, la Rotăreşti
Pe fondul lipsei de experienţă în conducere, C.C. din Dobreşti, şoferul unui autoturism înmatriculat în Franţa a accidentat mortal un pieton duminică după-amiază. Accidentul a avut loc în afara localităţii Rotăreşti, pe DJ 767.
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Suspecţi de omor prinşi de Poliţie
Patru infractori deosebit de periculoşi au fost capturaţi şi băgaţi la „răcoare", în urma muncii depuse în echipă de poliţişti şi procurori bihoreni. Acţiunile întreprinse au fost prezentate de comisarul-şef Adrian Bucur, şeful IJP Bihor, şi de prim-procurorul Viorel Gavra.
- 03 Iulie 2011
- Citeste
Sancţiuni aplicate de poliţişti
Poliţiştii Serviciului Rutier şi de ordine publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
- 01 Iulie 2011
- Citeste
Minoră dispărută de la domiciliu
Monica-Manuela Covaciu, de 14 ani, cu domiciliul în comuna Batăr, satul Talpoş, judeţul Bihor, a plecat de acasă la data de 30 iunie a.c., în jurul orei 17.00, şi nu a mai revenit.
- 01 Iulie 2011
- Citeste
Patronul Trei G a fost arestat
Trei oameni de afaceri, între care şi patronul lanţului de magazine Trei G, Ion Govoreanu, suspectaţi că, împreună cu alte trei persoane, au prejudiciat statul cu 15 milioane de euro, au fost arestaţi preventiv, în noaptea de joi spre vineri, pentru 29 de zile de magistraţii Tribunalului Bihor, se arată într-un comunicat trimis de DNA.
- 01 Iulie 2011
- Citeste
Urmărit general, prins la Salonta
Un bărbat din Galaţi, dat în urmărire generală pentru omor, a fost prins de poliţiştii de frontieră din Salonta, în timp ce încerca să iasă din ţară cu un document de identitate fals, bărbatul fiind reţinut şi predat unei escorte care îl va transporta în arestul Poliţiei Galaţi.
- 30 Iunie 2011
- Citeste
Crişana Digitală

