Cinci poliţişti din Salonta au fost reţinuţi, patru dintre ei fiind ulterior arestaţi preventiv pentru luare de mită. Agenţii sunt acuzaţi că ar fi primit şpagă de la mai mulţi şoferi opriţi în trafic pentru diverse nereguli, ba mai mult, dezvoltaseră o adevărată practică, pretinzând mită de la conducătorii auto care tranzitau Salonta, în special străini. Poliţiştii cereau sume cuprinse între 100 de lei şi 300 de euro pentru a nu-i sancţiona pe şoferii care depăşeau viteza, nu acordau prioritate sau alte încălcări ale legii. Anchetatorii au documentat 16 astfel de cazuri, fiind sprijiniţi inclusiv de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.  

Potrivit unui comunicat de presă transmis ieri de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în continuarea cercetărilor efectuate în cauza penală având ca obiect săvârşirea unor fapte de corupţie de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta -Biroul de ordine publică, procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Crăciun Dorel, Kovacs Cristian Szilard, Isai Milan Valentin, Pojega Marian Dorin şi Rus Nicolae Sorin, agenţi de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită. În aceeaşi zi, în baza mandatului emis de un judecător, anchetatorii au efectuat percheziţii domiciliare la sediul Poliţiei din Salonta şi la domiciliile celor cinci. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012 - martie 2015, agenţii de poliţie au pretins şi primit diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu. "De asemenea, a rezultat existenţa unei practici a inculpaţilor, în sensul pretinderii şi primirii de bani de la unii conducători auto ce tranzitau municipiul Salonta, în special de la cetăţeni străini, pentru a nu constata diverse contravenţii de la normele rutiere, respectiv depăşirea vitezei legale, neoprirea la trecerea la nivel de cale ferată etc. Sumele percepute de agenţii de poliţie erau între 100 lei - 300 euro", se arată în comunicatul Parchetului.

Lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor au efectuat activităţi de cercetare penală, cu sprijinul SJA Bacău, SJA Cluj, SJA Harghita, SJA Sibiu şi SJA Suceava. De asemenea, procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii şi al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Bihor. Luni seara, cei cinci poliţişti au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă, cerere care a fost admisă pentru patru dintre ei, Crăciun Dorel, Kovacs Cristian Szilard, Isai Milan Valentin şi Rus Nicolae Sorin, pe numele cărora a fost emis mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile. Faţă de cel de-al cincilea poliţist, Pojega Marian Dorin a fost dispusă măsura controlului judiciar. Un alt comunicat, transmis tot ieri de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă al MAI arată că dosarul a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, urmare a unei sesizări din partea DGA Bihor. În cursul anului 2014, cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, procedându-se la conexarea mai multor sesizări, plângeri, petiții transmise în vederea efectuării de cercetări inclusiv de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, care a acordat sprijin pentru documentare.