Ministerul Justiţie (MJ) a lansat în dezbatere publică, ieri, un proiect de modificare şi completare a Codului penal, prin care introduce instrumentul confiscării extinse a averii, motivând că cele existente nu au contribuit suficient în asigurarea cooperării transfrontaliere eficace în domeniu.

Confiscarea extinsă a averii este motivată prin transpunerea în legea română a articolului 3 din Decizia-cadru 2005/212/JAI privind confiscarea produselor, instrumentelor şi altor bunuri aflate în legătură cu criminalitatea. "Deşi în prezent România beneficiază de un cadru legislativ coerent şi cuprinzător, dezvoltat în concordanţă cu standardele internaţionale în materia confiscării produselor infracţiunilor, acest cadru are anumite lacune, raportat la cerinţele europene în materie", explică MJ. Concret, afirmă instituţia, la nivelul legislaţiei interne Decizia-cadru nu este transpusă în totalitate, lipsind din legislaţia naţională transpunerea art. 3 al actului comunitar, privind confiscarea extinsă.  "Măsura confiscării extinse trebuie să fie cel puţin una dintre cele trei variante prevăzute la articolul 3 alineatul (2) literele (a), (b) şi respectiv (c). În toate cazurile, aceasta permite confiscarea bunurilor provenind din activităţi infracţionale care nu au legătură directă cu infracţiunea pentru care persoana este condamnată, mai exact, nu este dovedită legătura nemijlocită între infracţiunea care conduce la condamnare şi bunurile care sunt confiscate. Este vorba de un principiu al confiscării extinse a bunurilor condamnatului. Litera (a) vizează bunurile respective în cazul în care acestea provin din activităţi efectuate într-o perioadă anterioară condamnării, în timp ce litera (b) vizează bunurile care provin din activităţi «similare». În ceea ce priveşte litera (c), aceasta vizează disproporţia dintre valoarea bunurilor şi nivelul venitului legal al persoanei condamnate", notează în expunerea de motive privind adoptarea actului normativ. Preluarea în dreptul intern a confiscării extinse presupune reglementarea acelor cazuri expres şi limitativ prevăzute, în care desfăşurarea de către o persoană în mod constant pe o anumită perioadă de timp de activităţi cu caracter infracţional de o gravitate sporită, cumulată cu lipsa altor venituri licite, este considerată ca fiind un probatoriu suficient pentru a permite instanţei să constate caracterul ilicit al veniturilor obţinute pe perioada derulării activităţilor cu caracter infracţional, instituind astfel o nouă viziune asupra sarcinii probei în materia dobândirii în mod licit a averii. Procurorul ar fi astfel obligat să probeze doar faptul că o persoană anume, într-un interval de timp, a fost implicată în săvârşirea anumitor infracţiuni, de exemplu fapte de crimă organizată. Din acel moment, judecătorul poate prezuma că bunurile dobândite sunt rezultatul unor activităţi infracţionale desfăşurate de persoana condamnată în cursul unei perioade anterioare condamnării care este considerată rezonabilă de către instanţă. În această ipoteză ar reveni persoanei condamnate sarcina probei privind caracterul licit al averii dobândite.

Dacă judecătorul ajunge la concluzia că valoarea bunurilor deţinute este disproporţionată în raport cu veniturile legale poate dispune confiscarea acestora de la persoana condamnată.