Căile ferate de pe ruta Oradea-Beiuş s-au oprit pe biroul DNA-ului
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş au predat, ieri, procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea dosarul deschis pe numele lui Virgil Capriş Teodorescu, acuzat că a vândut ilegal şine de cale ferată de pe ruta Oradea-Beiuş ca fier vechi.
Dosarul a fost transferat procurorilor anticorupţie după ce s-a stabilit că prejudiciul cauzat depăşeşte un million de euro, ancheta în astfel de cazuri fiind de competenţa DNA. "Din cercetările noastre, efectuate până la declinarea dosarului către DNA, rezultă că persoana respectivă a uzat de documente contrafăcute pentru a se împroprietări, în 2000, pe liniile de cale ferată de pe ruta Oradea-Beiuş-Vaşcău. Apoi, uzând de dreptul de proprietate obţinut prin fals, a înşelat două firme care au cumpărat de la el, spre dezmembrare, şinele de pe ruta Dobreşti-Rogoz şi Oradea Est-Rogoz", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, Gligor Sabău. Ancheta procurorilor a început în 15 ianuarie, în urma unei sesizări primite din partea Companiei Naţionale Căi Ferate CFR SA - Regionala Cluj. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş au dispus, la începutul lunii februarie, oprirea lucrărilor de dezmembrare a şinelor de cale ferată pe ruta Dobreşti-Rogoz şi Oradea Est-Rogoz.
Distrugerea şinelor de cale ferată fusese semnalată de Ioan Marfici, liderul CNSLR-Frăţia Bihor, care a acuzat faptul că liniile au fost dezmembrate, tăiate şi vândute la fier vechi de către o societate braşoveană, care le-a cumpărat de la firma lui Virgil Capriş Teodorescu. Marfici susţinea că şinele de cale ferată din componen?a liniei Rogoz-Dobreşti sunt proprietatea statului şi nu a firmei private care le-a înstrăinat. De cealaltă parte, Capriş afirma că este vorba despre o cale ferată forestieră, deţinută de Întreprinderea Forestieră de Exploatare şi Transport, ce a fost privatizată de FPS, iar bunurile ar fi fost, mai apoi, achiziţionate de firma sa, V. Capriş Comerţ.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.