Şoferii care sunt implicaţi într-o tamponare soldată doar cu pagube materiale nu mai sunt obligaţi să treacă pe la poliţie pentru întocmirea actelor şi eliberarea autorizaţiei de reparaţie, începând cu 1 iulie 2009, când a intrat în vigoare constatarea amiabilă. Practic, dacă cei doi conducători auto se înţeleg, ei se pot adresa direct firmei de asigurări la care au încheiată o poliţă RCA, lucru care îi scapă de cozile de la birourile de tamponări, dar, mai ales, de sancţiunile aplicate până acum de agenţii rutieri. La aproape un an de la intrarea în vigoare a constatării amiabile, numărul tamponărilor care au ajuns la poliţie a scăzut considerabil, fiind cu aproximativ 67% mai mic.

Ordinul 21/2008 al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor stabileşte că şoferii nu mai sunt obligaţi să ajungă la poliţie pentru întocmirea actelor constatatoare în cazul accidentelor în care au fost implicate două vehicule şi din care au rezultat numai pagube materiale. Începând din 1 iulie 2009, toţi cei care încheie o asigurare obligatorie primesc şi un formular de constatare. Acesta conţine două pagini autocopiative, cu informaţii privind data şi locul producerii accidentului, datele de identificare ale şoferilor, ale proprietarilor vehiculelor implicate, ale societăţilor de asigurare, dar şi informaţii privind circumstanţele producerii accidentului. Documentul trebuie completat şi semnat de ambii conducători auto. Se va specifica data şi ora producerii tamponării, locul, pagubele rezultate, iar şoferii sunt nevoiţi să facă şi o schiţă cu planul de drum, direcţiile de deplasare, poziţia vehiculelor, indicatoarele existente în zonă. Constatarea amiabilă este valabilă în cazul în care în tamponare sunt implicate doar două autoturisme şi nu s-au produs pagube unei terţe persoane. Cu formularul completat, şoferul care îşi recunoaşte vinovăţia se deplasează direct la asiguratorul propriu pentru eliberarea autorizaţiei de reparaţie, în timp ce şoferul nevinovat, care are pretenţii materiale, se va deplasa la firma la care are RCA vinovatul. Din ecuaţie a fost scoasă complet Poliţia Rutieră, cea care întocmea până acum actele constatatoare. În acest fel, şoferii care încalcă o regulă de circulaţie şi produc o tamponare scapă de sancţiuni, având în vedere faptul că incidentul este adus doar la cunoştinţa asiguratorului. Din 1 iulie 2009, numărul celor care au fost implicaţi în tamponări şi s-au prezentat la poliţie a scăzut considerabil, semn că cei mai mulţi dintre şoferi au ales constatarea amiabilă. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor, în perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009, s-au înregistrat 8.842 de tamponări constatate de poliţie. De la intrarea în vigoare a constatării amiabile, respectiv în perioada 1 iulie 2009 şi până la sfârşitul săptămânii trecute, la poliţie au fost înregistrate doar 1950 de tamponări, cu aproape 70% mai puţin.

Conform poliţiştilor, în ultimul an au ajuns la Biroul de tamponări doar şoferii care nu s-au înţeles asupra vinovăţiei unuia dintre ei sau cei care au fost implicaţi într-o tamponare cu mai multe autoturisme. Deocamdată, oamenii legii nu au solicitat firmelor de asigurări o situaţie cu privire la numărul exact al constatărilor amiabile înregistrate în Bihor, asiguratorii nefiind obligaţi să transmită, din proprie iniţiativă, o astfel de statistică.