Opt persoane, printre care doi bihoreni, riscă să petreacă ani buni după gratii, dacă vor fi găsiţi vinovaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate, într-un dosar instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor. Cei opt formau o reţea care închiria maşini de la firmele de închirieri, dar, în loc să înapoieze autoturismele, le vindeau în Moldova, cu acte falsificate.


În cursul lunii septembrie, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au început urmărirea penală împotriva a opt persoane din judeţele Bihor, Cluj, Hunedoara şi Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, respectiv complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii SIF s-a stabilit că reţeaua, din care făceau parte şi doi bihoreni, unul din Salonta şi unul din Oradea, ar fi închiriat 15 autoturisme de la diferite societăţi comerciale cu obiect de activitate "rent-a-car" din judeţele Bihor, Timiş şi Braşov, pe care nu le-a mai returnat proprietarilor la scadenţa contractelor. "Membrii grupului infracţional sunt acuzaţi că, imediat după ce închiriau autoturismele, pe raza localităţii Turda, întocmeau documente false pentru a le putea scoate din ţară. Majoritatea autovehiculelor au fost vândute ulterior în Republica Moldova, cu sume cuprinse între 2.000 şi 10.000 de euro", a precizat purtătoarea de cuvânt a IPJ Bihor, Alina Dinu. Trei dintre suspecţi au fost identificaţi în trafic în Turda şi prinşi în urma unei acţiuni de amploare, desfăşurată în 29 septembrie pe raza judeţelor Cluj, Bihor şi Alba. Prejudiciul estimat în acest caz este de peste 200.000 de euro, din care anchetatorii au recuperat jumătate prin indisponibilizarea a opt autoturisme.