La jumătatea lunii ianuarie, un proiect elaborat de Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu", din Oradea, în colaborare cu Şcoala Medie de Ordine Publică, din Szeged, a fost aprobat de către Agenţia Naţională de Dezvoltare din Republica Ungară în calitate de Autoritate de Management. Ca urmare, pe toată perioada anului 2011, vor avea loc diverse schimburi de experienţă între cele două şcoli partenere.

Operaţiunile ce urmează a se desfăşura cuprind activităţi comune ale personalului didactic din ambele instituţii care se vor referi în special la probleme de metodică şi psiho-pedagogie ce vor crea posibilitatea îmbunătăţirii experienţei profesionale şi transferul de bune practici în domeniul predării-învăţării. În acelaşi context, sunt planificate întâlniri periodice pentru dezvoltarea pregătirii specifice poliţiei de frontieră, dar şi întâlniri informale. Proiectul îşi propune să ajute la dezvoltarea comună a modelelor educaţionale pentru Poliţia de frontieră şi poliţie în general,  precum şi elaborarea unor programe de pregătire specializate. Activităţile organizate în timpul liber vor da ocazia unei bune interacţiuni sociale prin petrecerea împreună a timpului liber şi înţelegerea dimensiunii multiculturale şi a diferenţelor dintre cele două ţări. Acestea constituie un prilej foarte bun de a exersa practic limba engleză şi maghiară, mai ales cu referire la limbajul de specialitate. O primă activitate are loc în perioada 31 ianuarie - 4 februarie a.c. şi constă într-un schimb simultan de elevi la nivelul celor două instituţii. De la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu", din Oradea, s-a deplasat în Republica Ungară o delegaţie formată din 2 cadre şi 5 elevi, condusă de comisar de poliţie Sorin Ilea, iar de la Şcoala Medie de Ordine Publică, din Szeged, a sosit la Oradea o delegaţie formată din 6 elevi, condusă de sublocotenent de poliţie Horvath Zoltan. Elevii au fost repartizaţi pe clase şi participă la programul pregătirii de specialitate în cabinetele de situaţii tactice, ocazie cu care le-a fost prezentată dotarea şi utilizarea tehnicii specifice. Participanţii la această activitate au posibilitatea să cunoască activităţile unei şcoli similare cu cea din care fac parte şi să observe direct modul în care este organizat procesul de asigurare a bazei tehnico-materiale necesar bunei desfăşurării a învăţământului într-o instituţie asemănătoare dintr-o ţară membră a U.E.