Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, au finalizat cercetările în cazul unei grupări de traficanţi de persoane formată din patru bihoreni, doi constănţeni şi un arădean, care au obligat mai multe tinere, inclusiv minore, să se prostitueze în regiunea italiană Brescia. Interlopul orădean Sandor Markovics, unul dintre liderii grupării, a fost arestat în Italia după ce a omorât un cetăţean albanez într-o încăierare pentru supremaţia pe străzile din Brescia.

Poliţiştii bihoreni au cooperat în acest caz cu SRI - Direcţia Judeţeană Bihor, poliţiştii BCCO Constanţa, Bacău şi Arad şi, totodată, cu autorităţile maghiare, spaniole, austriece şi italiene. "Începând din 2006, aceste persoane s-au ocupat de intermedierea obţinerii de paşapoarte false, facilitând trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României a unor urmăriţi general şi a mai multor persoane care aveau aplicate interdicţii de intrare în anumite ţări sau de ieşire din România", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu. Potrivit acesteia, cea mai tânără fată racolată de grupare avea 14 ani şi fusese recrutată din Constanţa, la scurt timp după ce fugise de acasă şi a fost dată dispărută de la domiciliu. Tânăra a fost transportată cu trenul din Constanţa până în Oradea, de unde a fost preluată de orădeanul Cristian Alexandru Chiş, 36 ani, care a cazat-o la o pensiune, urmând să o transporte în Italia, pentru a practica prostituţia în zona Brescia - Peschiera del Garda. Pentru a scoate minora din ţară, membrii grupării i-au procurat un paşaport pe care i-au aplicat fotografia şi datele unei persoane majore, cerându-i să memoreze datele de identitate. Transportul până în Italia era asigurat de Cornel Florin Scorţe, Liviu Pop, Teodor Ispas şi un fost poliţist, Florin Miara, care se ocupau şi de cazarea fetelor în imobilele pe care le aveau închiriate în zona Brescia. O altă victimă a grupării, o tânără returnată din Italia care avea restricţionat dreptul de a călători în străinătate, a primit un paşaport fals contra sumei de 4.000 euro. Acesteia i s-a cerut să-şi cumpere lentile de contact, să-şi facă poze tip paşaport, iar după fotografiere să îşi arunce hainele purtate, pentru a şterge urmele, iar în final au transportat-o într-un bordel din Brescia. Daistan Engin, 25 de ani, şi Eugen George Cerchez, 26 de ani, ambii din Constanţa, au racolat mai multe tinere pe care mai apoi le-au obligat să se prostitueze în zona Brescia - Peschiera del Garda ori le-au vândut unor albanezi, pentru a fi folosite tot pentru prostituţie atât în Italia, cât şi în Olanda. Cele şapte persoane făceau parte dintr-o grupare mai extinsă de traficanţi de persoane, anchetată şi de autorităţile judiciare italiene. Cei şapte, împreună cu Markovics Sandor, zis Sanyi Neguş, liderul unui clan ţigănesc din Oradea, au fost implicaţi într-o încăierare cu clanurile albaneze din zona Brescia, purtată pentru supremaţia străzilor, împrejurare în care Sanyi Neguş a ucis un albanez. Gruparea a folosit în scandal pistoale semiautomate de calibru 9 mm şi cuţite, autorităţile italiene emiţând în acest caz mandate europene de arestare. Markovics a fost reţinut în Italia, Cornel Scorţe a fost prins şi extrădat în Italia, iar Eugen George Cerghez a fost reţinut, în noaptea de 30 spre 31 martie 2010, în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, în timp ce încerca să părăsească ilegal ţara, legitimându-se cu o carte de identitate falsă.

Patru dintre cei şapte membri ai grupării infracţionale, respectiv orădenii Cristian Alexandru Chiş, Călin Liviu Pop, arădeanul Teodor Mărţişor Ispas şi Eugen George Cerchez, din Constanţa, au fost cercetaţi în stare de arest preventiv. Florin Cornel Scorţe a fost arestat de către autorităţile spaniole în altă cauză, iar orădeanul Florin Miara şi constănţeanul Daistan Engin au fost cercetaţi în stare de libertate, având interdicţie de a părăsi ţara.