Elevii Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", din Oradea, dar şi cei ai Şcolii cu clasele I-VIII Nojorid au marcat ieri Ziua siguranţei pe internet. Acest eveniment se desfăşoară anual, în luna februarie, la nivel european, şi are ca scop, printre altele, promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on-line şi a telefoanelor mobile de către copii şi adolescenţi.

Traficul de fiinţe umane a dobândit în ultimii ani dimensiunile şi particularităţile unui fenomen social transnaţional, responsabil pentru multe drame umane, pentru suferinţe devastatoare provocate victimelor, fie ele exploatate prin muncă, sexual sau sub altă formă. În aceeaşi măsură, traficul de fiinţe umane reprezintă un fenomen de criminalitate organizată, care nu cunoaşte graniţe, o infracţiune gravă, prevăzută în legislaţia celor mai multe ţări. România, ca şi în anii precedenţi, continuă să fie o ţară de origine pentru victimele traficului de persoane. Copiii reprezintă aproximativ 15% din numărul victimelor traficului de persoane identificate în fiecare an în ţara noastră, astfel, anual, peste 200 de copii cad în plasa traficanţilor. Ieri, poliţişti din cadrul IPJ Bihor - Compartimentul de analiză şi prevenire a criminalităţii, Poliţia de Proximitate, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane s-au aflat în două unităţi de învăţământ din judeţ pentru a discuta problema siguranţei pe internet chiar cu persoanele cele mai expuse, adică tinerii. Activitatea s-a derulat în cadrul campaniei „Foloseşte internetul cu grijă...Traficul de minori are feţe ascunse", campanie ce se desfăşoară  în cadrul proiectului „Raising Awareness and Empowerment Against Child Trafficking - Creşterea gradului de conştientizare şi de abilitare împotriva traficului de copii", proiect transnaţional, iniţiat şi coordonat de organizaţia "Salvaţi copiii!" din Italia. Proiectul se derulează în toate ţările partenere, sub aceeaşi formă, problematica fiind tratată de România şi Bulgaria sub aspectul "ţărilor sursă", şi de Danemarca şi talia, ca "ţări de destinaţie". "Agenţia naţională împotriva traficului de persoane desfăşoară o serie de întâlniri cu elevii pentru a promova recomandările privind modul de utilizare în siguranţă a internetului. Anul trecut, în Bihor au fost înregistrate două cazuri de pornografie infantilă. Putem spune că judeţul nostru nu se confruntă cu un fenomen îngrijorător, dar acesta nu poate fi neglijat", a precizat cms. şef Nicolae Ungur, şeful ANITP Oradea.

Ziua siguranţei pe internet - Safer Internet Day se desfăşoară anual, în luna februarie, la nivel european, iar unul dintre scopuri este educarea tinerilor în sensul evitării pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet.