Articolul precedent a prezentat cititorilor o instituţie de drept introdusă prin noul Cod civil, mai precis ipoteca mobiliară, care, pentru a fi mai bine înţeleasă, conceptul fiind relativ nou chiar şi pentru jurişti, a fost prezentat prin comparaţie cu o instituţie care este cunoscută de majoritatea cititorilor - ipoteca imobiliară.

În cadrul prezentului articol ne vom apleca atenţia asupra unor detalii a acestei noi instituţii, existând o aplicabilitate extrem de ridicată, fie că vorbim de raporturile juridice existente între societăţile comerciale, fie de raporturile juridice existente între persoane fizice. Pentru început trebuie să evidenţiem faptul că în legislaţia anterioară exista reglementat gajul cu ridicare şi gajul fară ridicarea bunului asupra căruia exista instituită garanţia, pe când în cadrul prezentei legislaţii există reglemantat doar gajul cu ridicare a bunului oferit spre garanţie, iar ipoteca mobiliară a luat, păstrând proporţiile aferente, locul gajului fără ridicarea bunului oferit spre garanţie de către debitor. Ipoteca mobiliară se instituie, după cum am observat din cadrul articolului precedent, asupra unei varietăţi de bunuri mobile, însă instituirea se face prin încheierea unui contract în care au calitatea de părţi persoana în favoarea căreia se instituie ipoteca şi persoana care constituie ipoteca mobiliară (constituitorul). Însă trebuie să facem o precizare importantă, la momentul la care se încheie contractul de ipotecă mobiliară, nu este obligatoriu ca cel care o constituie să fie proprietar al bunului mobil, bunul mobil poate să aparţină unei terţe persoane.  În această ipoteză constituitorul (cel care constituie ipoteca mobiliară) se obligă, în mod indirect, să dobândească dreptul de proprietate asupra bunului  mobil care face obiectul contractului de ipotecă mobiliară - art. 2387 Cod civil. Contractul de ipotecă mobiliară trebuie să cuprindă unele elemente care ţin de validitatea acestuia, mai precis după cum stabileşte art. 2391 din Codul civil, contractul de ipotecă mobiliară trebuie să cuprindă o descriere precisă a bunului mobil care face obiectul contractului. Descrierea precisă a bunului, în concepţia legiuitorului, trebuie să confere suficiente elemente care să permită identificarea rezonabilă a bunului mobil şi nu neaparat o individualizare strictă - art. 2391 alin. 2 Cod civil. Un alt element a cărui prezenţă în cadrul contractului este obligatorie este cuantumul sumei care este garantată, acest element este extrem de important, iar avantajele acestei menţiuni le vom prezenta într-un viitor articol. După cum am observat, constituitorul nu trebuie să fie titularul unui drept de proprietate asupra bunului mobil care face obiectul contractului de ipotecă mobiliară, mai mult decât atât, acesta nu trebuie să fie cel în sarcina căruia există obligaţia de plată a sumei de bani care va fi garantată prin încheierea contractului de ipotecă mobiliară, la această concluzie ajungem prin analizarea art. 2407 Cod civil. 

Av. Florian Cristian CURPAŞ

Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea

e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com

0746/042.741