Avocatul Crișanei - Cod civil. Termenul de acceptare a unei moșteniri. Felul acceptării
Observăm faptul că, deși în trecut am abordat tema privind termenul de acceptare a unei moșteniri și felul de acceptare, încă la nivel de justițiabil, lucrurile acestea rămân o necunoscută, iar pentru acest motiv am decis să facem o nouă prezentare.
Conform articolului 954 aliniatul 1 din cadrul Codului civil - „moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia”, iar locul deschiderii moştenirii este ultimul domiciliu al defunctului (articolul 954 aliniatul 2 Cod civil). Trebuie menţionat faptul că, persoana chemată la moştenire, fie în temeiul legii, fie în temeiul voinţei defunctului (vorbim despre existenţa testamentului), poate să accepte moştenirea sau poate să renunţe la moştenire (articolul 1100 alinaitul 1 Cod civil). Acceptarea moștenirii se exercită în cadrul termenului stabilit de către legiuitor, care este prevăzut în cadrul articolului 1103 aliniatul 1 Cod civil, mai precis - „dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii”. Acest termen, are momente diferite de la care începe să curgă, reglementate în mod expres de legislaţia civilă, mai precis, termenul de acceptare a succesiunii curge: de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii; de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată; de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii; de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii (articolul 1103 aliniatul 2 literele a-d Cod civil). De asemnea este de menţionat faptul că nu doar persoanele care sunt în grad de rudenie cu defunctul (moștenirea), ori persoanele desemnate prin testament (moștenirea), pot să accepte moștenirea, ci şi creditorii defunctului. Astfel, conform articolului 1107 Cod civil, stabilește faptul că - „creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanței lor”. Acceptarea moștenirii, conform articolului 1108 aliniatul 1 şi aliniatul 2 Cod civil poate să fie expresă („acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată”) ori tacită („acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îi facă decât în calitate de moștenitor”).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.