În cadrul Monitorului Oficial al României cu numărul 430 din data de 23 aprilie 2021 a fost publicată Decizia cu numărul 20 din 2021 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor articolului 3 şi articolului 4  aliniatul 1 litera c Legea 77 din 2016.

Conform primei părţi a dispozitivului acestei decizii instanţa supremă a decis - “Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 23.710/281/2016 privind dezlegarea următoarelor probleme de drept: în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor?”. Conform articolului 4 aliniatul 1 litera c Legea 77 din 2016 - “Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: c)creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă”. Problema juridică supusă analizei se circumscrie următoarei întrebări, dacă un consumator ia un credit care îl foloseşte pentru - “a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă” şi în contractul de credit nu se specifică această destinaţie, poate el să beneficieze de efectele juridice ale Legii 77/2016 privind darea în plată? Răspunsul îl avem acum stabilit cu titlul imperativ în cadrul acestei decizii a instanţei supreme, unde se arată - “Din interpretarea literală a sintagmei creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă, folosită la art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, rezultă că determinant este scopul avut în vedere de consumator, şi nu scopul pentru care a fost acordat de creditor” (paragraf 81). Instanţa supremă evidenţiind faptul că - “Esenţial fiind scopul pentru care creditul a fost contractat de consumator, cerinţa evocată de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 este îndeplinită şi în cazul în care, prin ipoteză, creditul a fost acordat de creditor fără ca acesta să cunoască sau să condiţioneze creditul de scopul utilizării sumelor împrumutate”. Aşadar, prin această decizie, a fost lărgită sfera persoanelor care pot să solicite aplicarea Legii dării în plată la toţi consumatorii care au luat credite pentru achiziţionarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea un imobil cu destinaţie de locuinţă, iar aceste operaţiuni pot să fie dovedite cu orice fel de probe.