Există situații în care justiţiabilul care deţine un titlul executoriu nu poate să beneficieze de dreptul stabilit de către instanțele de judecată, întrucât obligația care trebuie să fie executată de către debitor vizează o obligație de a face.

 

Obligația de a face presupune o acțiune personală a debitorului, cu mențiunea faptului că există obligații de a face care nu pot să fie executate decât de către debitorul acestei obligații fiind strict legată de persoana acestuia. Pentru a nu ajunge într-o situație de abuz de drept, în sensul ca o obligație să nu poată să fie executată decât dacă debitorul acesteia  voiește, legiuitorul a reglementat modalități juridice prin care debitorul unei obligații de a face poate să fie obligat să execute această obligație. Astfel, conform art. 1528 alin. 1 Cod civil – „În cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia”.

Această prevedere legală este aplicabilă doar în ipoteza obligațiilor de a face care nu implică un element intuitu personae, adică nu sunt strict legate de persoana debitorului, de exemplu realizarea unei lucrări de construcție, efectuarea unei reparații (în această ipoteză creditorul obligației va realiza lucrarea cu o altă entitate juridică urmând ca debitorul să fie obligat să restituie costurile suportate).

Însă, când vorbim despre obligații de a face personale, cum ar fi de exemplu eliberarea unui titlul de proprietate de către Comisia de aplicare a Legii Fondului Funciar, această obligație nu poate să fie executată decât de către debitorul obligației, ea fiind strict legată de puterile conferite de către legiuitor prin legea specială, o altă entitate juridică nu poate să elibereze titluri de proprietate.

În această ipoteză, creditorul poate să recurgă la procedura reglementată de art. 906 alin. 1  Cod procedură civilă – „Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare”.

Dacă obligația nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu – art. 906 alin. 2 Cod proc. civ.

În ipoteza în care obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei – art. 906 alin. 3 Cod proc. civ.

Așadar, legiuitorul aplică debitorului o sancțiune pecuniară, care va curge până la momentul la care este executată obligația de a face și care vor fi acordate debitorului cu titlul de despăgubiri.