În şedinţa publică din data de 30 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, legal constituit în cauză, a pronunţat Decizia cu numărul 9 din 2020 în dosarul 51/1/2020, prin care a stabilit faptul că: „Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 470, art. 478 alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în faţa primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât şi acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea”.

După cum subliniam de fiecare dată când am avut această posibilitate, termenele procedurale pentru propunerea probelor trebuie a fi respectate cu stricteţe, în caz contrar, instanţa de judecată va proceda la aplicarea unor sancţiuni procedurale, respectiv decăderea din dreptul de a administra probele solicitate tardiv. Cu toate acestea, se ridică problema ce se întâmplă cu probele care au fost cerute tardiv, nu au fost cerute, ori, deşi au fost cerute procedural, acestea au fost respinse în faţa primei instanţe de judecată, în sensul că acestea mai pot sau nu să fie solicitate în faţa instanţei de apel. Or două prevederi legale trebuie a fi avute în vedere în momentul în care dorim să răspundem la această întrebare, mai precis prevederile art. 478 alin. 2 Cod proc. civ. care ne arată: „Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri” şi prevederile art. 479 alin. 2 Cod proc. civ. – „Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi”.

Interpretând aceste prevederi legale la nivelul instanţelor de judecată naţionale, s-a ajuns la o practică contradictorie, în sensul că unele instanţe de judecată, în faza de ape, nu încuviinţau probe suplimentare pe motiv că acestea ar fi fost solicitate tardiv sau nu ar fi fost solicitate în judecată de primă instanţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus capăt acestei practici judiciare, prin Decizia cu numărul 9 din 2020, stabilind cu titlu obligatoriu că o astfel de practică este contrară prevederilor cuprinse în cadrul Codului de procedură civilă.