Este acceptat la nivelul întregii societăţi faptul că hotărârile judecătoreşti nu pot să reprezinte decât adevărul din punct de vedere juridic, însă hotărârea judecătorească este rezultatul unei proceduri judiciare care presupune de cele mai multe ori administrarea unor probe.
Prin articolul de săptămâna aceasta ne vom apleca atenţia asupra admisibilităţii probei cu martori în cadrul procesului civil aşa cum este aceasta reglementată de actualul Cod de procedură civilă.
Astfel, conform articolului 309 aliniatul 1 Cod procedură civilă, principiul în materia probei cu martori, este admisibilitatea acestei probe în toate cazurile în care legea nu dispune altfel.
Pe lângă acest principiul, legiuitorul stabileşte, tot cu titlu de principiu faptul că existenţa unui act juridic nu poate fi dovedită prin intermediul probei cu martori dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 de lei.
Însă, se poate face dovada cu martori, împotriva unui profesionist (persoană juridică), a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă actul juridic a fost făcut de acesta în desfăşurarea activităţii sale profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere probă cu înscrisuri (articolul 309 aliniatul 2 Cod procedură civilă).
Probarea cu martori a existenţei unui act juridic civil este inadmisibilă, conform Codului de procedură civilă şi în ipoteza în care legea cere forma scrisă pentru validitatea unui act juridic (de exemplu contractul de vânzare cumpărare a imobilelor), precum şi în ipoteza în care forma scrisă este cerută de către legiuitor pentru dovedirea existenţei actului juridic (articolul 309 aliniatul 3 şi 4 Cod procedură civilă).
De asemenea legiuitorul nu permite administrarea probei cu martori în dovedirea existenţei unui act juridic civil, dacă prin aceasta se tinde a face dovada împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris, ori se tinde a face dovada despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui (articolul 304 aliniatul 5 Cod procedură civilă).
De la aceste reguli, stabilite în mod expres de către legiuitor, în ceea ce priveşte problema dovedirii unui act juridic doar prin intermediul unui înscris, există şi o serie de excepţii.
Aceste excepţii sunt reglementate în cadrul articolului 309 aliniatul 4 Cod procedură civilă şi sunt după cum urmează: partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic; există un început de dovadă scrisă; partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forţă majoră; părţile convin, fie şi tacit, să folosească această probă, însă numai privitor la drepturile de care ele pot să dispună; actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită sau imorală, după caz; se cere lămurirea clauzelor actului juridic.