Prin articolul de săptămâna trecută, am discutat despre admisibilitatea probei cu martori, fiind analizate şi prezentate prevederile cuprinse în cadrul Codului de procedură civilă, în privinţa cazurilor în care legiuitorul permite administrarea probei cu martori.

Pe lângă problema admisibilităţii probei cu martori, în procesul civil se pune problema administrării probei cu martori. Legiuitorul a stabilit, o serie de reguli imperative, pe care fiecare participant în cadrul procesului civil, trebuie să le respecte în ipoteza în care, proba cu martori propusă a trecut de stadiul admisibilităţii. Astfel, după cum se subliniază  în cadrul articolului 315 din cadrul Codului de procedură civilă, nu pot să fie ascultaţi în cadrul procedurii jurisdicţionale în calitate de martor: rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv; soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul; cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi; persoanele puse sub interdicţie judecătorească; cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă. Cu toate acestea, legiuitorul a stabilit în cadrul articolului 315 aliniatul 2 Cod procedură civilă, faptul că părţile din cadrul unui litigiu pot să convină expres sau tacit, să fie ascultate ca şi martori: rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv; soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul; cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi. În ceea ce priveşte rudele şi afinii legiuitorul a stabilit în cadrul Codului de procedură civilă o regulă specială, în sensul că în procesele privitoare la filiaţie, divorţ şi alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, cu excepţia descendenţilor (articolul 316 Cod procedură civilă). De asemenea legiuitorul a stabilit o serie de reguli care vizează dreptul unei persoane de a refuza să depună mărturie, chiar dacă sunt propuşi ca şi martori şi sunt citaţi în faţa instanţei de judecată în vederea depunerii mărturiei.
    Astfel, conform articolul 317 din Codul de procedură civilă, „sunt scutiţi de a fi martori: slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii, moaşele şi asistenţii medicali şi orice alţi profesionişti cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi după încetarea activităţii lor; judecătorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi după încetarea funcţiei lor, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate; cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înşişi la o pedeapsă penală sau la dispreţul public”.