Apartenenţa la Uniunea Europeană vine şi cu o serie de avantaje din punct de vedere legislativ, mai precis, la nivel comunitar, sunt adoptate şi produc efecte juridice o serie de acte normative (regulamente), prin care sunt instituite proceduri judiciare identice la nivelului tuturor ţărilor din cadrul blocului comunitar.

Un astfel de exemplu este, în materia recuperărilor de creanţe transfrontaliere, procedura de instituire a somaţiei de plată europene. Actul normativ care reglementează somaţia de plată europeană este Regulamentul 1896 din 2006, care stabileşte la articolul  2 alin. 1 - “Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială în litigiile transfrontaliere, indiferent de natura instanţei”. Scopul pentru care a fost adoptat acest act normativ, viza simplificarea, accelerarea și reducerea costurilor litigiilor transfrontaliere referitoare la creanţele pecuniare precum şi în vederea asigurării liberei circulaţii a somaţiilor europene de plată în toate statele membre prin stabilirea unor standarde minime prin respectarea cărora nu este necesară nicio procedură intermediară (art. 1 alin. 1 lit. a şi b Regulamentul 1896/2006). Noţiunea de litigiu transfrontalier, trebuie înţeleasă de către cititorii noştri, definiţia fiind una extrem de simplă şi este reglementată de art. 3 alin. 1 Regulament 1896/2006 ca fiind acel litigiu - “în care cel puţin una din părţi are domiciliul sau reședinţa obișnuită într-un stat membru, altul decât statul membru al instanţei sesizate”. Aşadar, defiecare dată când una dintre părţile unui litigiu are domiciliul sau sediul într-o altă ţară, vorbim despre un litigiu transfrontalier. Pentru a veni în ajutorul reclamantului, Regulamentul 1896/2006 are în cadrul anexei nr. 1, un formular tipizat care trebuie completat şi depus la instanţa competentă în vederea declanşării procedurilor de recuperare a sumelor de bani restante şi neachitate. Litigiul care are ca şi obiect somaţia de plată europeană este diferit de un litigiu propriu zis, mai precis instanţa de judecată analizează doar condiţiile de admisibilitate nu şi fondul litigiului. Pentru a putea să fie declarată ca fiind admisibilă, cererea de somaţie de plată europeană pe lângă aspectele procedurale (completarea formularului în mod corect, indicarea informaţiilor obligatorii), trebuie să fie însoţită de dovada creanţei solicitate, care trebuie să rezulte dintr-un înscris necontestat (factura fiscală, contract) şi însuşit de către partea adversă. După analizarea condiţiilor de admisibilitate, dacă judecătorul consideră cauza ca fiind admisibilă, va proceda la trimiterea unei somaţii către debitor solicitandu-i să achite debitul datorat. Doar în măsura în care debitorul contestă  creanţa din conţinutul somaţiei emise de către instanţa de judecată, în termen de 30 de zile de la comunicare,  se va putea declanşa un veritabil litigiu (dacă şi reclamantul îşi dă acordul în acest sens), în care judecătorul va proceda la administrarea de probe pentru a analiza caracterul fondat al pretenţiilor reclamantului.