În şedinţa publică din data de 29 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în mod legal în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, a dispus faptul că - “Admite sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secţia I civilă, în dosarul nr. 5511/314/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 591 alin. (2) raportat la art. 58 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost completate prin art. 92 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2011 privind privind unele măsuri de organizare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 219/2012 şi art. 235 alin. (3) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond cererile având ca obiect rectificarea titlurilor de proprietate emise conform Legii nr. 18/1991, art. 58 din acest act normativ fiind aplicabil şi în acest caz”.

Intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie și Justiție a fost o acţiune necesară prin raportare la conţinutul textelor de lege analizate şi interpretate, mai precis conform art. 59 indice 1 aliniatul 1 Legea 18 din 1991 se stabilea faptul că - “Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară”, iar conform art. 59 indice 1 aliniatul 2 Legea 18 din 1991 se stabilea faptul că - “Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei judeţene”.

La nivelul instanţelor de judecată se constituise o practică judiciară neunitară, în sensul că acţiunile civile care aveau ca şi obiect rectificarea titlurilor de proprietate greşit întocmite erau respinse ca fiind inadmisibilie, atât timp cât textul de lege evidenţia că o astfel de procedură se realiza strict administrative. Instanţele de judecată procedau la judecarea unor astfel de acţiuni civile doar în ipoteza în care imobilul înscris în cadrul titlului de proprietate a cărui rectificare se solicita, intrase în cadrul circuitului civil prin acte de înstrăinare. Aceasta practică judiciară contradictorie a fost sistată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se cu titlul obligatoriu faptul că instanțele de judecată sunt competente să soluţioneze pe fond cererile care au ca şi obiect rectificarea titlurilor de proprietate.