Una dintre căile extraordinare de atac reglementate de Codul de procedură civilă este şi recursul, care are o reglementare cuprinsă între articolele 483 Cod procedură civilă şi articolul 502 Cod de procedură civilă.

Prin prezentul articol, nu vom veni să facem o dezbatere exhaustivă a acestor reglementări, ci vom prezenta cititorilor noştri, consecinţele din punct de vedere procedural al depunerii unui recurs care nu este conform cu regulile de procedură.

Astfel, cu titlu de premisă este de observat faptul că în conformitate cu prevederile cuprinse în cadrul articolului 483 aliniatul 1 Cod procedură civilă, recursul, de principiu se poate exercita împotriva hotărârilor date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege şi care sunt supuse recursului.

Obiectul recursului nu vizează modalitatea de interpretare a probelor administrate în fazele de cercetare judecătorească anterioare, ci doar „urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile” (articolului 483 aliniatul 3 Cod procedură civilă) şi întotdeauna recursul „se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată” (articolului 483 aliniatul 3 Cod procedură civilă). Codul de procedură civilă reglementează în mod expres faptul că recursul se exercită în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel (articolul 485 aliniatul 1 Codul de procedură civilă). De asemenea recursul, după cum am mai subliniat, poate să fie exercitat doar pentru anumite motive, reglementate la articolul 488 Cod procedură civilă, motive care ţin de nelegalitatea hotărârii judecătoreşti şi nu de temeinicia acesteia. Se pune problema ce se întâmplă în ipoteza în care justiţiabilul exercită calea de atac a recursului însă motivele învederate nu sunt cele reglementate de către legiuitor în mod expres.

Înalta Curte de Casație și Justiție şi în general jurisprudenţa la nivel de instanţe judecătoreşti, a hotărât că în situația în care motivele de recurs indică textele de lege aplicate greșit de instanța de apel, fără a se arăta în ce a constat încălcarea și fără a fi dezvoltate critici în acest sens, soluția este constatarea nulității recursului. Astfel, într-o decizie de speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că recurenţii care nu indică, în concret, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei atacate, ci expun doar nemulţumiri de fapt, legate de modalitatea de soluţionare a cauzei, fără nicio legătură cu considerentele acesteia, nu fac decât să exercite o cale de atac neconformă din punct de vedere procedural, care nu respectă exigenţele reglementate în cadrul articolului 488 Cod procedură civilă, iar sancţiunea este nulitatea acestuia (Decizia nr. 419 din 22 februarie 2019, pronunțată de Secţia I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).