Articolul de săptămâna trecută a avut ca şi temă ordinul de protecţie provizoriu, măsurile care pot să fie dispuse prin intermediul acestuia şi procedura de instituire, cât şi procedura de contestare a acestuia.

De menţionat faptul că pe lângă ordinul de protecţie provizoriu care este instituit de către organele de poliţie chemate să cerceteze un conflict domiciliar ori conjugal, victima unei acţiuni de violenţă domestică are la îndemână şi procedura prin care solicită emiterea unui ordin de prtecţie direct de către instanţa de judecată.

Astfel, conform articolului 38 aliniatul 1 din Legea 217 din 2003: „Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie”.

Măsurile pe care instanţa de judecată poate să le dispună prin intermediul unui ordin de protecţie sunt stabilite în cadrul articolului 38 aliniatul 1 de la litera a până la litera j Legea 217 din 2003, acestea fiind după cum urmează : a)evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b)reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; c)limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d)cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă; e)obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia; f)interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate; g)obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere; h)interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; i)obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; j) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

Măsurile care sunt dispuse de către instanţa de judecată prin intermediul unui ordin de protecţie au ca durată maximă o perioadă de 6 luni după cum subliniază prevederile articolului 39 aliniatul 1 Legea 217 din 2003.

Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului după cum subliniază prevederile articolului 39 aliniatul 2 Legea 217 din 2003.