​O problemă des întâlnită în practica instanţelor de judecată vizează modalitatea de apreciere, realizată de către magistratul investit cu soluţionarea unor litigii, a cuantumului sumei de bani care trebuie să fie atribuită faţă de un reclamant căruia i-a fost încălcat un drept nepatrimonial - daunele de natura morală.

 

Analizând prevederile cuprinse în cadrul Codului civil observăm o serie de principii care guvernează dreptul la obţinerea despăgubirilor, mai precis: orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat şi dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor (articolul 1381 aliniatul 1 - 3 Cod civil). Codul civil curpinde o reglementare cu privire la prejudiciul nepatrimonial, aceasta se regăseşte în cadrul articolul 1391, însă oferă doar unele elemente generaliste. Astfel, conform articolului 1391 aliniatul 1 Cod civil - „în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială”. Analizând aceste prevederi legale se poate observa cu uşurinţă faptul că legiuitorul nu ne oferă niciun fel de criteriu prin care să se poată aprecia nivelul despăgubirilor care urmează să fie acordate în cazul vătămărilor drepturilor nepatrimoniale. Aceste criterii au fost stabilite prin intermediul hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de judecată naţionale. Astfel, la nivelul jurisprudenţei instanţei supreme, s-a stabilit cu titlu de principiu faptul că - „un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență, în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea”. Mai precis, instanţele de judecată, în procedeul tehnico-juridic de apreciere a cuantumului despăgubirilor care urmează să fie acordate, vor realiza întotdeauna o operaţiune de aproximaţie, însă, această aproximare trebuie întotdeauna să „stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei”.

Acest principiu, prin care despăgubirile acordate pentru lezarea drepturilor nepatrimoniale nu trebuie să ducă la îmbogăţirea fără justă cauză a păgubitului, trebuie înţeles în sensul că despăgubirea acordată nu poate să aibe un caracter exagerat, însă - „nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure păgubitul”.