O nouă săptămână interesantă din perspectivă juridică s-a încheiat, iar în cadrul acesteia instanţa supremă a mai pronunţat o serie de hotărâri judecătoreşti obligatorii faţă de instanţele naţionale.

Dintre acestea, am selectat în vederea analizării hotărârea care presupune un impact important asupra relaţiilor juridice născute la nivelul societăţii. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reunită în cadrul completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a hotărât, în şedinţa din data de 29 mai 2017, admiterea sesizării formulate de către Tribunalul Bistriţa Năsăud – Secţia I Civilă, în dosarul cu numărul 4759/190/2014  şi pe cale de consecinţă a pronunţat o hotărâre prealabilă prin care a stabilit faptul că: „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul unei acţiuni prin care se solicita constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb care vizează bunuri supuse impozitării şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite”.

Tangenţial, prin prezentarea altor hotărâri judecătoreşti pronunţate de către instanţa supremă, am atins problema hotărârilor care ţin loc de act autentic. După cum ne aducem aminte, diferenţa dintre contractul de vânzare-cumpărare şi antecontractul de vânzare-cumpărare (promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare) este faptul că primul transferă dreptul de proprietate asupra bunului, pe când cel de-al doilea nu transferă acest drept. Aceeaşi diferenţiere se aplică şi pentru contractul de schimb şi promisiunea bilaterală de schimb.  Bineînţeles că refuzul uneia dintre părţi în îndeplinirea obligaţiei de a se prezenta la notarul public, în vederea semnării contractului în formă autentică, dă naştere dreptului celeilalte părţi de a se adresa instanţei de judecată pentru transferarea forţată a dreptului de proprietate. În cadrul unor astfel de cauze, pentru ca bugetul local să nu poată să fie prejudiciat, instanţa supremă a stabilit prin hotărâre obligatorie faptul că reclamantul, pentru a putea să îi fie admisă acţiunea, trebuie să prezinte un certificat de atestare fiscală prin care atestă inexistenţa datoriilor faţă de bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul.