Controversă legată de cel mai recent film Disney, „Albă ca Zăpada", acuzat de denaturarea basmului din 1937 în numele „corectitudinii politice”.

Controversă legată de cel mai recent film Disney, „Albă ca Zăpada", acuzat de denaturarea basmului din 1937 în numele „corectitudinii politice”.
Legenda spune, şi cine ştie dacă este adevărat, că cel mai bătrân portocal din Real Alcazar din Sevilia (Andaluzia, Spania), a fost plantat de Petru I al Castiliei (1334-1369), un copac care este încă în picioare şi care continuă să producă ceva portocale.
Puternicul sindicat al actorilor americani a anunţat joi intrarea oficială în grevă de la miezul nopţii (07.00 GMT vineri), o decizie care ar urma să paralizeze complet Hollywood-ul, unde producţia de filme şi seriale încetineşte deja din cauza mişcării sociale a scenariştilor, relatează AFP.
Hollywood-ul se îndreaptă joi către o grevă a actorilor, după eşecul negocierilor dintre marile studiouri americane de film şi puternicul sindicat al actorilor, care a denunţat propuneri salariale „insultătoare", transmite AFP.
Scriitorul de origine cehă Milan Kundera, care a satirizat în opera sa regimurile totalitare combinând ironia neagră cu contemplaţia filosofică într-un demers de explorare a condiţiei umane, a murit la vârsta de 94 de ani, a anunţat miercuri postul de televiziune public din Republica Cehă, citat de Reuters.
O mutaţie a coronavirusului felin face ravagii în ţara insulară mediteraneană Cipru, apărătorii drepturilor animalelor îndemnând autorităţile guvernamentale să ia măsuri pentru a stopa epidemia, relatează marţi AFP.
Elton John le-a spus fanilor că îi va păstra în „minte, inimă şi suflet'' cu prilejul ultimului concert din amplul său turneu de adio, susţinut sâmbătă în Stockholm, informează DPA.
Mai mulţi roboţi umanoizi echipaţi cu inteligenţă artificială au luat cuvântul vineri, în timpul unei conferinţe organizate de ONU la Geneva, pentru a afirma că vor putea într-o bună zi să conducă lumea mai bine decât oamenii, informează AFP.
Papa Francisc a înființat o comisie care va alcătui o listă cu martirii creștini din zilele noastre, astfel încât aceștia să fie cunoscuții de lumea întreagă. Martirii sunt mai numeroși în zilele noastre decât în primele secole, a spus Papa, potrivit Reuters.
Sonda europeană Solar Orbiter a reuşit să observe de la o distanţă relativ mică „ploile coronale", un fenomen care explică temperaturile ce depăşesc 1 milion de grade Celsius în coroana Soarelui, potrivit unu studiu prezentat la convenţia naţională a astronomilor din Regatul Unit, informează AFP.