Populaţia lumii este preconizată să depăşească 8 miliarde în lunile următoare, însă în comparaţie cu populaţia de furnici de pe Terra, numărul nu este impresionant, scrie Reuters.

Populaţia lumii este preconizată să depăşească 8 miliarde în lunile următoare, însă în comparaţie cu populaţia de furnici de pe Terra, numărul nu este impresionant, scrie Reuters.
Sute de balene-pilot, denumite şi globicefale, au fost găsite miercuri eşuate pe coasta de vest a insulei australiene Tasmania şi doar jumătate dintre ele par să fie încă în viaţă, au anunţat oficialii locali. De asemenea, 14 caşaloţi au murit după ce au eşuat pe o plajă din Insula King, situată la nord de Tasmania, informează AFP.
Vizitatorii din Egipt vor putea să se oprească din nou lângă „Copacul Fecioarei Maria", un sit istoric din districtul Matariya din Cairo, un spaţiu pe lângă care ar fi trecut, potrivit credincioşilor, familia Mântuitorului Iisus în timpul fugii sale din Iudeea.
Roboții merg la școală să învețe umorul, în Japonia. Fac asta ca să interacționeze mai bine cu oamenii și să aibă „conversații mai naturale”. S-ar putea să dureze mai mult de 10 sau 20 de ani până când vom putea avea în sfârșit o discuție informală cu un robot.
Roverul Perseverance a atins o etapă importantă în căutarea urmelor de viaţă străveche pe Marte prin colectarea „celor mai valoroase" mostre de până în prezent, care conţin potenţiale biosemnături (urme biologice) a căror natură va trebui confirmată o dată ce ajung pe Pământ.
Un bărbat din Australia a murit din cauza rănilor suferite după ce a fost atacat de animalul său de companie, un cangur sălbatic.
Proaspăt căsătoriţi, aranjaţi frumos pentru fotografie, însă fără urmă de zâmbet pe buze. Şi asta pentru un motiv întemeiat: uniunea lor a fost singura celebrată chiar între zidurile lagărului de exterminare de la Auschwitz, relatează joi AFP.
Angajaţi care s-au aflat în slujba regelui Charles pe perioada cât a fost moştenitorul tronului britanic au fost înştiinţaţi că şi-ar putea pierde slujbele, demers criticat de un sindicat şi etichetat drept „nemilos'' având în vedere că Elisabeta a II-a nu a fost încă înmormântată, informează Reuters.
Cea mai veche dovadă a unei amputări chirurgicale a fost descoperită la un schelet dintr-o peşteră din Indonezia, conform unui studiu ce schimbă istoria medicinei, informează miercuri AFP.
O scrisoare scrisă de regretata Regină Elisabeta a II-a, care se află ascunsă într-un seif din Australia, nu poate fi deschisă decât peste 63 de ani, potrivit ladbible.com.