A doua oară în România - Trupa The Cranberries vine la Bucureşti
Concertul trupei The Cranberries la Bucureşti, anunţat în urmă cu peste o săptămână pe site-ul ofocial al formaţiei pe data de 11 octombrie la Sala Polivalentă, va avea loc la Romexpo, biletele fiind puse în vânzare la preţuri între 117 şi 220 de lei, potrivit eventim.ro.
Cel de-al doilea concert The Cranberries în România, după cel din 2010 de la Zone Arena din Capitală, a fost anunţat şi prin postarea afişului de organizatori - Events - pe pagina acestora de Facebook. Concertul va avea loc de la ora 20.00 în pavilionul central de la Romexpo. Biletele au fost puse în vânzare la trei categorii de preţ - 117 lei (etaj stânga şi dreapta), 144 de lei (parter Silver Ring) şi 220 de lei (parter Golden Ring), potrivit site-ului agenţiei de ticketing Eventim. Concertul de la Bucureşti face parte din turneul de promovare a celui mai recent album al trupei, intitulat "Roses", care a fost lansat în prima parte a acestui an, acesta fiind primul material de studio al formaţiei irlandeze după o pauză de peste 10 ani. Trupa irlandeză The Cranberries a dominat decada anilor '90, alături de legende ca Pearl Jam, Smashing Pumpkins, Nirvana.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.