Bombardamentele ruseşti îndepărtează şi mai mult perspectivele unei ieşiri din haos a Siriei, o ţară în care actori multipli caută - sub sloganul luptei împotriva terorismului - să-şi servească propriile interese, potrivit unor experţi, comentează AFP în pagina electronică.

"Am văzut conflicte incredibil de complicate în trecut", notează Shashank Joshi, un cercetător de la Royal United Services Institute (RUSI), cu sediul la Londra, citând, între altele, conflictul din Bosnia. "Însă ţările implicate de această dată sunt mult mai puternice, iar mizele mult mai importante". Chiar dacă toţi actorii implicaţi în Siria se declară împotriva grupării Statul Islamic (SI), ei se repartizează în două tabere: susţinătorii regimului lui Bashar al-Assad - în frunte cu Rusia şi Iranul -, şi criticii acestuia - occidentalii, arabii şi turcii. Primii îl susţin financiar şi militar pe preşedintele sirian, încă de la începutul insurecţiei, în 2011. Iranul a trimis mii de membri ai Gardienilor Revoluţiei în Siria. Iar începând de miercuri, Moscova efectuează atacuri aeriene. "Sub marele slogan al luptei împotriva terorismului, ruşii vizează forţele cele mai eficiente împotriva regimului sirian", subliniază Zyad Majed, un profesor la Universitatea Americană din Paris. Ei au bombardat, astfel, zone din centrul şi vestul Siriei, unde regimul "a suferit importante înfrângeri în ultimele luni", precizează el. În pofida faptului că sunt aliaţi, Moscova şi Teheranul au totodată "interese diferite", relevă Shashank Joshi. "Rusia se concentrează asupra părţii de nord-vest, cu scopul de a-şi proteja baza navală de la Tartous şi zona din jurul (oraşului) Latakia", unde s-au instalat, pe aeroport, explcă el. Iranul şiit, la fel ca preşedintele al-Assad, "caută mai ales să protejeze un culoar pentru Hezbollah, în regiunile apropiate de frontiera cu Libanul şi Israelul". Teheranul vrea, de asemenea, să securizeze un loc sfânt şiit de la periferia Damascului - Mausoleul lui Zaynab, şi o zonă majoritar şiită din provincia Idleb (nod-vest). Atât pentru Rusia, cât şi pentru Iran, mizele sunt enorme, adaugă Shashank Joshi. "Dacă Iranul pierde Siria, îşi pierde, de departe, principalul aliat în Orientul Mijlociu. Dacă Rusia pierde Siria, ar încasa o lovitură geopolitică", subliniază el.