Actorul american Giovanni Ribisi a depus actele prin care a solicitat divorţul de cea de-a doua soţie a lui, modelul şi actriţa britanică Agyness Deyn, punând astfel capăt unei căsnicii care a durat aproape trei ani.

Actorul, unul dintre starurile filmului "Salvaţi soldatul Ryan", a invocat în documentele depuse la tribunal motivul clasic al diferenţelor ireconciliabile. Giovanni Ribisi a solicitat divorţul în luna ianuarie, însă, potrivit documentelor oficiale depuse în instanţă, actorul şi soţia lui s-au despărţit pe 28 decembrie. Giovanni Ribisi, în vârstă de 40 de ani, şi Agyness Deyn, în vârstă de 31 de ani, s-au căsătorit în iunie 2012 în cadrul unei ceremonii discrete, ce a fost organizată la Los Angeles. Acesta va fi cel de-al doilea divorţ pentru Giovanni Ribisi. Prima lui căsătorie, cu actriţa Mariah O'Brian - cu care are o fiică -, a durat patru ani şi s-a încheiat printr-un divorţ pronunţat în 2001. Nominalizat la premiile Emmy pentru rolul din serialul TV "My Name is Earl" (2005), Giovanni Ribisi a jucat în filme precum "Jurnalul unui iubitor de rom" (2011), alături de Johnny Depp, "Avatar" (2009), „Reţeaua de sexualizare" (2009), "Seducătorul fără chip" (2007), "Cold Mountain" (2003), "Rătăciţi printre cuvinte" (2003), „Dispari în 60 de secunde" (2000) şi "Salvaţi soldatul Ryan" (1998).