Alain Delon şi-a vândut colecţia de ceasuri
Rolex, Cartier, Blancpain, Audemars-Piguet, Vaucheron Constantin, Breitling - în total 100 de ceasuri de lux, cumpărate sau primite de actorul francez în ultimii 50 de ani, au fost scoase la vânzare. Licitaţia a fost organizată de casa Cornette de Saint Cyr, la Hôtel Salomon de Rothschild din Paris, informează tf1.fr. La licitaţie au participat numeroşi colecţionari, admiratori şi simpli curioşi, într-o sală arhiplină, dar şi numeroşi cumpărători din străinătate, în special din China, care au licitat prin telefon. Toate ceasurile şi-au găsit cumpărător, iar multe dintre modele au obţinut preţuri spectaculoase, depăşind cu mult estimările specialiştilor. Înainte de a fi scoasă la licitaţie la Paris, colecţia de ceasuri a fost expusă, în perioada 22 - 24 martie, la Hong Kong, unde actorul francez se bucură de o popularitate uriaşă. "Vedeta" licitaţiei de joi seară a fost modelul "Royal Oak" Audemars-Piguet, un ceas de mână pe care starul francez l-a purtat în filmele "Ca un bumerang/ Comme un boomerang" (1976), "Pe cuvânt de poliţist/ Parole de flic" (1985) şi "Nu deranjaţi poliţistul care doarme/ Ne réveillez pas un flic qui dort" (1988). Acest ceas a fost achiziţionat de un colecţionar chinez pentru suma de 68.750 de euro, deşi preţul estimativ era de 2.500 de euro. În noiembrie 2011, scoaterea la vânzare a colecţiei de vinuri a actorului francez, ce a cuprins 1.000 de sticle de vinuri scumpe, a generat încasări de 250.412 de euro, depăşind de peste 2,5 ori estimările. În 2007, şapte recorduri mondiale au fost înregistrate cu ocazia vânzării la licitaţie a 40 de tablouri provenind din colecţia de artă a actorului Alain Delon. Tablourile au fost vândute pentru suma totală de 8,74 milioane de euro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.