Alec Baldwin s-a logodit
Alec Baldwin, care împlineşte, marţi, vârsta de 54 de ani, a cerut-o în căsătorie, în weekend, la New Yok, pe iubita sa Hilaria Thomas, o antrenoare de yoga, cu care are o relaţie de aproximativ un an. Alec Baldwin şi Hilaria Thomas au putut fi văzuţi pentru prima dată împreună la gala Tony Awards 2011 de la New York. De atunci, cei doi au apărut de multe ori împreună pe covorul roşu, cu ocazia altor gale şi evenimente. Alec Baldwin a fost căsătorit cu actriţa americană Kim Basinger timp de opt ani, însă mariajul lor s-a încheiat printr-un divorţ intens mediatizat, în anul 2002. Baldwin şi Basinger au împreună o fiică, Ireland, născută în octombrie 1995. Alec este cel mai cunoscut dintre cei patru fraţi Baldwin, fiind de două ori premiat cu Emmy şi de patru ori cu Globul de Aur pentru rolul din serialul "30 Rock". Cariera lui Alec Baldwin a fost construită cu ajutorul unor roluri importante în teatru şi în filme dramatice precum "Ghinionistul/ The Cooler" (2003), care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, la categoria "cel mai bun actor într-un rol secundar". Alec Baldwin este, totodată, şi un cunoscut activist politic, deşi Hollywood-ul tinde să evite chestiunile politice fierbinţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.