Alexandru Arşinel, Ion Dichiseanu, Sergiu Nicolaescu, pe Aleea Celebrităţilor - Stele pentru carieră
Decernarea stelelor se va face în prezenţa colegilor, prietenilor şi a rudelor artiştilor.
„Suntem onoraţi să susţinem în continuare proiectul Aleea Celebrităţilor, să susţinem arta şi cultura românească, alături de Teatrul Metropolis şi Primăria Municipiului Bucureşti. În luna mai vom omagia trei mari artişti ai scenei şi filmului: Alexandru Arşinel, Ion Dichiseanu şi Sergiu Nicolaescu (postum). Pentru harul si devotamentul lor, pentru memorabilele roluri, le mulţumim", a declarat Daniel Stoica, acţionar Cocor, unul dintre iniţiatorii proiectului. În timpul evenimentului, actorii vor primi câte o stea de aur din partea Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.
Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţial de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi Cocor, care găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Celebrul Walk of Fame românesc a fost inaugurat în ianuarie 2011. Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului strălucesc deja stelele altor mari personalităţi, precum Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ştefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Marin Moraru, Iurie Darie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale", Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Costel Constantin.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.