Arheologii din Egipt au anunțat că au găsit mormântul mult căutat al faraonului Tutmes al II-lea, prima descoperire de o asemenea importanță după cea a sarcofagului lui Tutankhamon, în 1922, transmite miercuri agenția DPA.

Autoritățile egiptene au anunțat marți descoperirea mormântului faraonului Tutmes al II-lea, ultimul dintre mormintele regale dispărute din a XVIII-a dinastie egipteană, care a domnit mai bine de două secole, aproximativ între anii 1550 î.Hr. și 1292 î.Hr.

Secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităților din Egipt, Mohamed Ismail Khaled, a descris descoperirea drept una dintre cele mai importante din ultimele decenii.

„Este pentru prima dată când accesorii funerare aparținând lui Tutmes al II-lea au fost descoperite, în muzeele din întreaga lume neexistând astfel de obiecte”, a spus oficialul.

Șeful misiunii egiptene, Mohamed Abdel Badei, a declarat că, în pofida importanței sale, mormântul nu se află într-o stare bună deoarece a fost inundat la scurt timp după moartea faraonului.

„Stricăciunile cauzate de apă au provocat o deteriorare severă, ducând la pierderea unei mari părți din conținutul original, despre care se crede că a fost relocat în vremuri străvechi”, a precizat reprezentantul consiliului.

Echipele de arheologi au restaurat porțiuni din tencuiala căzută, ornată cu modele elaborate, inclusiv inscripții albastre, motive cu stele galbene și elemente ale unui text religios important, prezent în mormintele faraonilor, a spus el.

Șeful misiunii britanice, Piers Litherland, a declarat că mormântul avea un design tipic, singura anomalie fiind cel de-al doilea coridor. Acesta a fost mărit de două ori și era înclinat în sus, mai degrabă decât în jos, deasupra podelei încăperii, a spus el.

Coridorul ar fi fost creat, potrivit lui Litherland, pentru a permite scoaterea corpului faraonului din mormântul inundat.

Mumia faraonului Tutmes al II-lea a fost descoperită în secolul al XIX-lea, nu departe de un alt sit arheologic cunoscut sub numele de Cachette Deir el-Bahari, în care a fost probabil mutată la câteva secole după trecerea jefuitorilor de morminte, conform Muzeului Național al Civilizației Egiptene din Cairo, citat de CBS News. Mumia sa este expusă în prezent, alături de cele ale altor membri ai familiei regale, în interiorul muzeului.